Timmermans a facut ce trebuia sa faca Iohannis
Postat la: 01.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Pe scurt, Frans Timmermans a îndeplinit, astăzi, rolul de mediator între puterile statului român. Adică, ceea ce trebuia să facă președintele Klaus Iohannis, care e, undeva, în stratosferă. Nu se coboară Măria Sa la nivelul muritorilor de rând.
Așadar, să vedem:
1. Ce zice Constituția
Art. 80 - Rolul Preşedintelui
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Avem o stare de conflict între autoritatea judecătorească și puterea legislativă?
Avem, căci Laura Kovesi ignoră inclusiv decizia CCR care o obligă să se prezinte la comisiile parlamentare. Augustin Lazăr o susține, ba chiar și CSM, cel puțin secția pentru procurori.
Avem o stare de conflict între autoritatea judecătorească și Guvern?
Avem, căci ministrul Justiției cere revocarea șefei DNA, iar o parte din autoritatea judecătorească se opune. Pe de altă parte, Guvernul se situează de partea ministrului Justiției.
Avem stare de conflict între stat și societate?
Avem, căci societatea este divizată, o parte importantă fiind în conflict deschis cu statul reprezentat de Guvern și de majoritatea parlamentară.
2. Ce face Iohannis
Dă cu parul în puterea legislativă, în puterea executivă și în cealaltă parte de societate (nu contează dacă mai mică sau mai mare, căci nu avem instrumente de măsură), care se situează în opoziție cu el. Transmite mesaje doar pentru electoratul său, folosind expresii contondente, pe care nu le-am auzit, spre exemplu, sub nicio formă, astăzi, la vicepreședintele Comisiei Europene. Chestie de educație politică.
3. Ce a făcut Frans Timmermans
A venit de la Bruxelles și s-a întâlnit cu toate puterile statului român. Adică, a jucat, cum spuneam, rolul de mediator. A susținut o conferință de presă, în care s-a adresat societății, pe un ton diplomat, fără să se situeze pe o poziție antagonică cu nicio parte a societății românești.
A greșit în câteva rânduri, când s-a referit la presă, cum că n-ar trebui să atace procurorii. Nu cred că în Germania sau Franța și-ar fi permis o asemenea afirmație. A greșit și când a spus că nu un om politic poate analiza activitatea unui procuror șef. Ministrul Justiției e om politic, iar Constituția României îi dă autoritate asupra procurorilor, în materie de management, nu de instrumentare a dosarelor.
În ansamblu, din punctul meu de vedere, Frans Timmermans a dat o lecție tuturor, dar mai ales celui care ar fi trebuit să își îndeplinească rolul de mediator, ca reprezentant al statului român și garant al respectării Constituției - președintele României. Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Narcisa Iorga
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...
-
Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii
„Preocuparea pentru imagine - nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia l ...
-
Europa unită de astăzi
Europa unită are realizări certe, precum pacificarea continentului, amplificarea circulației bunurilor și persoanelor, d ...
-
Caracatița Raed Arafat
Din nou scriu despre o întreagă încrengătură în epicentrul căreia se află Raed Arafat. Care nu este un oarecare. Am prez ...
-
Anunțul candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei susținut de AUR se află prosperitatea bucureștenilor și consolidarea mișcării suveraniste în România
Anunțul momentului, făcut de consultantul politic Cozmin Gușă la Realitatea PLUS! Care este decizia care va schimba radi ...
-
Mai înțelege cineva ceva din politica americană?!
„Mai puțină lume știe că Chicago, Illinois, a fost orașul din SUA unde a luat ființă Partidul Comunist American (PCA), î ...
-
Românii au o existență parțială
Românii nu pot fi bănuiți de vreo parțialitate (atitudine părtinitoare) față de un alt neam, chiar dacă au trăit în vasa ...
-
Dacă Valentin Lazea ar fi fost sincer măcar cinci minute...
România performantă sau România păcălită? Vestea cea mare: am depășit Ungaria! Și totuși BNR ne spune să ne cârpim haine ...
-
Proiect de pace durabilă
Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, ...
-
O caracatiță a partidului stat
Este poate pentru ultima dată când utilizez această expresie cu trimitere expresă la Partidul Social Democrat. În viitor ...
-
Votăm românește sau votăm cu „mondialii"?
Alegerile bat la ușă. Toate partidele trebuie să-și arate „puterea", „organele" de care dispun, listele de candidați, iu ...