Plimbatul ursului de la Gerovital

Postat la: 23.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Plimbatul ursului de la Gerovital

Nominalizarea Rovanei Plumb, fosta Petre, fosta Beioglu, pentru funcţia de ministru al Fondurilor europene, în locul Mihaelei Toader, reprezintă o surpriză și practic este al patrulea descălecat al acesteia în Guvernul României. Însă, de fiecare dată, descălecarea ei în Executiv a fost pe criteriu strict politic şi nicidecum pentru pregătirea profesională iar întotdeauna a fost garantată şi susţinută de către un lider al PSD.

În 2001, venind de la Gerovital Bucureşti şi prietenă bună cu Dana Năstase, a fost pusă preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului de Adrian Năstase. Ulterior, în anul în care România a aderat la UE şi până în luna mai a lui 2012 a fost europarlamentar împrietenindu-se cu Daciana Ponta, iar, ulterior, susţinută şi garantată de Victor Ponta, ocupă portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Tot ca urmarea a susţinerii lui Ponta, Rovana Plumb a ajunge în 2014 și ministru al muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. Acum, susţinută de baronul de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi de cel de Teleorman- Liviu Dragnea, va ateriza în fotoliul de ministru al Fondurilor europene.

Ceea ce se țtie mai puțin este faptul că Rovana Plumb şi-a făcut un obicei în a provoca scandaluri la fiecare început de mandat ca demnitar. La finele anului 2000, când a fost pusă şefă la Protecţia Consumatorilor, ea însoţită permanent de şoferul său preferat, a dat iama în pieţe şi supermarketuri, ameninţând comercianţii şi vânzătorii cu amenzi şi confiscări de marfă. Ulterior, în 2012, când a ajuns ministru al Mediului, ea a isterizat întreaga ţară cu scandalul ursului turbat, ceea ce a reprezentat o prostie demnă de Cartea Recordurilor, pentru că nicăieri în lume nu există fenomenul de urs turbat, decât poate în mintea Rovanei Plumb. În urmă cu vreo trei ani, primul lucru pe care l-a făcut ca ministru al Muncii a fost să trimită o armată de inspectori, în weekend, la Romexpo unde avea loc Târgul de Turism al României.

Inspectorii de muncă din Bucureşti au luat atunci cu asalt standurile firmelor de turism prezente la târg pentru a verifica dacă reprezentanţii acestora au contracte de muncă. Parcă erau hingherii lui Oprescu care, în 2013, fugăreau maidanezii după moartea lui Ionuţ Anghel. Controalele au vizat şi plata orelor suplimentare, respective, dacă personalul aflat la standuri este remunerat şi pentru zilele lucrate în weekend. Acum va ajunge la Fondurile europene şi rămâne de văzut ce scandaluri va mai orchestra pentru că oricum, pe la entităţile de stat pe unde a trecut, s-a remarcat doar şedinţele de la coafor şi aranjamentele fiului său cel mare cu nume turcesc. Ca atare, nu ne rămâne decât să ne gândim doar la ceea ce spunea Murphy, adică, „dacă nu te pricepi măcar încurcă-i", dar, şi la faptul că, de multe ori, ursul joacă şi după cum i se cântă! Aşa că, Rovana lui Năstase, Ponta, Dragnea şi Ţuţuianu a avut mult de cântat prin pădurea PSD-ului pentru că de la Gerovital până la Fonduri europene e cale lungă!

Ion Teleanu

loading...
PUTETI CITI SI...