Pactul Merkel-Putin
Postat la: 19.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Seamănă teribil de mult cu un al pact. Mai vechi. Cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin care a fost împărțită Europa. Cu forța. Ei bine, și acum Europa a fost împărțită. De către aceeași actori ai scenei internaționale. Rusia și Germania. Numai că împărțeala s-a făcut exclusiv în plan economic. Nu și teritorial. Nu încă.
Inevitabil, resorturile economice împing Germania mereu și mereu spre Est. Germania are o nevoie de vitală să absoarbă resursele Estului, pentru ca economia ei să duduie. Rusia, la rândul ei, este la fel de inevitabil împinsă, cel puțin din rațuni comerciale, spre Vest. Iar cele două puteri, a Berlinului și a Moscovei, se întâlnesc și pactizează în statele tampon din estul Europei și din vestul Rusiei. Acestea fiind sacrificate.
În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, sacrificarea Estului a fost amplă, brutală și a presupus sfârtecări teritoriale. Germania a ocupat Austria, Cehoslovacia, a anexat o parte a Poloniei și a forțat alte state, cum sunt Ungaria și România, să-i devină aliate. Pentru România, de pildă, prețul acestei alianțe cu Germania a fost cedarea fără luptă a Ardealului de Nord.
Rusia, la rândul ei, a sfârtecat o parte din Polonia și a ocupat în baza unui ultimatum Basarabia și Bucovina de Nord.
Cheia pentru toată desfășurarea de forțe premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial a fost nevoia Germaniei de a avansa spre Est și nevoia Rusiei de a avansa spre Vest, ambele necesități fiind concretizate în așa numitul Pact Ribbentrop-Molotov, care niciodată până în prezent nu a fost condamnat de către Moscova. Ce se întâmplă azi din aceeași perspectivă?
Toate semnalele pe care le avem indică, la cel mai înalt grad, pericolul reizbucnirii unui război în Europa. Niciodată până în prezent, cu excepția crizei rachetelor, Războiul Rece dintre Rusia și statele occidentale nu a cunoscut cote atât de ridicate. Și, la fel ca și atunci, preludiul este dat de un pact blestemat. Care împarte economic Europa în două. Între doi poli de putere. Moscova și Berlinul. Iar nota de plată este achitată de Europa de Est.
Să nu-și imagineze cineva că eu construiesc un scenariu. Nu fac decât să reproduc, într-un limbaj cât se poate de accesibil, concluzia la care au ajuns, după o lungă investigație, autoritățile de la nivelul Comisiei Europene. Și Parlamentului European. S-a constatat indubitabil că Rusia a acționat pentru o împărțire inechitabilă din punct de vedere economic a Europei, protejând la maximum interesele Germaniei și lovind năprasnic în cele ale statelor din Est. Levierul utilizat a fost cea mai importantă resursă a momentului. Gazul metan. La rândul ei, Germania a acceptat deliberat discriminarea Estului, care a plătit pentru gazul metan rusesc sume exorbitant de mari în comparație cu prețul pe metru cub achitat de Berlin.
Evident că, pentru a funcționa o asemenea înțelegere, a fost nevoie de concesii politice de o parte și de alta. Concesiile s-au făcut tot pe seama coridorului de state estice. Culmea este că acestor state li se cerea, uneori chiar pe un ton imperativ, să-și accelereze ritmul de dezvoltare, pentru a se integra cât mai repede din punct de vedere economic în Europa vitezei celei mai mari, a statelor industriale dezvoltate. Dar cum să își accelereze dezvoltarea statele din Est, dacă resursele lor se pierd ca urmare a înșelătoriei puse la cale pe axa Berlin-Moscova?
Ceea ce a stabilit Uniunea Europeană legat de acestă discriminare deliberată, de jocul egoist și perfid al Berlinului, pe de-o parte, și Moscovei, pe de altă parte, reprezintă din mai multe puncte de vedere o performanță. 1). Este pentru prima dată când lucrurilor li se spune pe nume și când este denunțat rolul hegemonic al Berlinului, demonstrându-se că Germania nu joacă de fapt în folosul comunității europene, ci își face cu cinism un joc propriu; 2) Uluitor este că a fost posibilă această anchetă și consluzia de mai sus, în condițile în care, se știe, Germania domină, încă de la crearea Uniunii Europene, stucturile de decizie ale acesteia; 3). Pentru prima dată, nu li se mai arată bățul statelor din Est, ci li se prezintă un bilanț real și trist al păcatelor Vestului față de Est.
Și, de aici încolo, nimic nu mă mai împiedică să mă uit cu curiozitate și interes la câteva coincidențe. Vladimir Putin, pe cale de a deveni cel mai longeviv conducător al Rusiei după Stalin, s-a afirmat ca tânăr ofițer KGB la Dresda. Vorbește la perfecție, la propriu, dar poate și la figurat, limba Angelei Merkel. Cam în aceeași perioadă, lângă Dresda, dintr-o familie de vechi comuniști, nu se știe dacă nu care cumva și membri STASI, s-a născut și a trăit viitoarea doamnă Angela Merkel. Dacă nu l-a cunoscut pe atunci pe Vladimir Putin, oricum drumurile lor s-au intersectat. Iar dacă nu s-au intersectat atunci, se intersectează azi.
Și lucrurile sunt chiar mai complicate. Un alt cancelar german, Gerhard Schröder a dus aceeași politică duplicitară cu Moscova, dezvoltând același parteneriat bazat pe importul din Rusia la prețuri mici al gazelor naturale și pe discriminarea prin multiple feluri a statelor din Est, iar după ce și-a încheiat mandatul de la Berlin, a ajuns cât se poate de oficial consultant la Gazprom.
Dacă statele est-europene s-au întâlnit la București, pentru a discuta despre securitatea lor în cadrul securității europene și a securității asigurate de NATO, bine ar fi ca măcar în culise să fie stabilite modalitățile de contracarare a efectelor devastatoare ale pactului Merkel-Putin.
Cât privește România, nu este nici acum prea târziu ca uriașele depozite de gaze naturale existente în subsolul Mării Negre să fie exploatate nu în beneficiul exclusiv al unor multinaționale, ci în folosul Bucureștiului și a motorului de dezvotare al acestei țări și, pe cale comercială, în beneficiul unor state est-europene, lipsite de resurse și care stau în prezent la mâna Moscovei și Berlinului.
Sorin Rosca Stanescu
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...
-
Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii
„Preocuparea pentru imagine - nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia l ...
-
Europa unită de astăzi
Europa unită are realizări certe, precum pacificarea continentului, amplificarea circulației bunurilor și persoanelor, d ...
-
Caracatița Raed Arafat
Din nou scriu despre o întreagă încrengătură în epicentrul căreia se află Raed Arafat. Care nu este un oarecare. Am prez ...
-
Anunțul candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei susținut de AUR se află prosperitatea bucureștenilor și consolidarea mișcării suveraniste în România
Anunțul momentului, făcut de consultantul politic Cozmin Gușă la Realitatea PLUS! Care este decizia care va schimba radi ...
-
Mai înțelege cineva ceva din politica americană?!
„Mai puțină lume știe că Chicago, Illinois, a fost orașul din SUA unde a luat ființă Partidul Comunist American (PCA), î ...
-
Românii au o existență parțială
Românii nu pot fi bănuiți de vreo parțialitate (atitudine părtinitoare) față de un alt neam, chiar dacă au trăit în vasa ...
-
Dacă Valentin Lazea ar fi fost sincer măcar cinci minute...
România performantă sau România păcălită? Vestea cea mare: am depășit Ungaria! Și totuși BNR ne spune să ne cârpim haine ...
-
Proiect de pace durabilă
Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, ...