Omul cu televizorul

Postat la: 18.09.2018 12:11 | Scris de: ZIUA NEWS

Omul cu televizorul

În PSD frica se manifestă în diverse forme, culori, drob de sare, pisica neagră, potcoavă de cai morți și culori. Dominantă este frica de conducătorul iubit.
Este o frică viscerală, greu de stăpânit. La Constanța, un mahăr pesedist este recunocut pentru răutatea și setea lui de răzbunare. Nu suportă să îl contrazici. E viclean și are câte ceva din Brutus. Promite, dar nu se ține de cuvânt.

Ca aproape toți politicienii. A cununat de fațadă un cuplu și la nuntă le-a promis, în fața nuntașilor, un televizor color performant, cu un ecran de drum lung. S-a uitat teatral la ceasul de la mână și a strigat: "În câteva minute, vine șoferul meu cu el!" Rumoare și admirație în salon față de cunoscutul mahăr pesedist. Un televizor color? Nu se poateeee! La cât este el de zgârcit! Deși era o zi senină, fără nori, șoferul domnului mahăr nu a nimerit, nici până în ziua de astăzi, restaurantul din Constanța, unde tinerii căsătoriți așteptau, ca, de altfel, întreaga asistență, televizorul mult performant și mult dorit. S-a presupus că, dintr-o eroare de pilotaj, șoferul a ajuns tocmai în Siberia, unde vizibilitatea este redusă. Poate nu a avut cauciucuri de iarnă... Poate l-a atacat ursul siberian... Cine știe? Cert este că televizorul nu a mai ajuns la destinatari!
 Ca și mahărul citat, și șoferul are grave tulburări de memorie. Indiferent ce îl întrebi, el răspunde invariabil "Niet!"

Vorbeam de frică. 
Ei bine, când se află în fața lui Dragnea, omul cu televizorul înverzește instantaneu, se schimbă la față și dă în bâlbâială, așa cum pățesc și subordonații în fața sa! De când a călcat pe bec, numărându-se printre cei care au vrut să îl mazilească pe Dragnea, a făcut ciocul mic. Câinele, când își cunoaște stăpânul, dă din coadă.
Când îl vede pe Dragnea, chiar și la TV, dar nu la televizorul promis finilor săi, mahărul local dă vesel din coadă. Deși știe că a greșit decisiv, continuă să se gudure prin tot felul de manifestări de adeziune și susținere locală. Latră, se zbenguie, precum Zdreanță, cel cu ochii de faianță. În cazul de față, frica de Dragnea se manifestă printr-o obediență ieșită din comun. Este genul de frică paralizantă care a ținut poporul român prizonier 25 de ani în lesa fostului dictator. La început, mahărul nostru s-a dat leu paraleu, după care a devenit miel! Păi, e corect cum a procedat? După ce a luat-o în freză, a schimbat personal conținutul pancartelor ostile lui Dragnea, ca să fie sigur că nu ajunge vreuna la el...

Ca să se disculpe, a dat vina pe trădătorii fugiți în pădure! Dar despre el? Despre el ce a spus? Nimic, ca și cum nimic nu s-a întâmplat! Frica de Dragnea este uneori perversă.
Te face să crezi că ești nevinovat din fașă sau că ție nu ți se poate întâmpla nimic, după care pune stăpânire pe tine și te domină. Cât ești tu de al dracului! Chiar dacă ajunge Dragnea după gratii, mahărul nu mai scapă de frica nebună care a pus stăpânire pe el! E ca joaca naivă cu cutia de chibrituri. Riști să faci în pat noaptea. Frica de Dragnea l-a cuprins chiar pe Dragnea în persoană, deși se spunea că lui nu îi pasă de nimeni! De câte ori mai apare un dosar pe numele său, intră în panică. Ce dracu o mai fi făcut și Dragnea ăsta? Dragnea, cel cu balta Belina. Dragnea, cel înconjurat de un zid format dintr-un grup de "alde" Ana meșterului Manole, toate promovate la "excepțional".

Lucian Cristea

loading...