Învoiala saltimbancilor

Postat la: 07.09.2017 19:56 | Scris de: ZIUA NEWS

Învoiala saltimbancilor

Că zarurile au fost aruncate, știam de mult. Ba chiar de la bun început, când Răzvan Burleanu, saltimbancul nr.1 al fotbalului românesc, ne-a pricopsit cu căzătura lui germană, Christoph Daum. Era la mintea cocoșului că în momentul în care un politruc ca el, care amestecă serviciile cu abuzul în serviciu, ia echipa națională și o dă pe mâna unui fost pistolar devenit epavă, deznodământul nu putea fi decât acesta care este: rateul umilitor!

Iar noi am spus-o de acum vreun an, și-am tot repetat-o de atunci încoace până ne-am plictisit, fără însă ca tandemul celor doi circari să se sinchisească. Naționala României a fost făcută harcea-parcea, într-un experiment inadmisibil, patronat de unul care n-are habar de fotbal și altul care l-a uitat de mult. Că ambii ne-au sfidat mereu, râzându-ne în nas cu un tupeu de neamuri proaste, nu ne-ar deranja cât ne deranjează că, de fapt, și-au bătut joc de prima reprezentativă a ţării, de jucători și de suporterii tricolorilor. I-au făcut de râs și acasă, și în deplasare, într-o grupă din care aveam dreptul să ne calificăm la Cupa Mondială. Când colo, iată-ne rămași de căruță și socotind pe degete variantele cu dacă și cu parcă. Lăudându-ne însă în gura mare că, vezi Doamne, s-a întinerit echipa și că, nu-i așa, am jucat de la egal la egal cu Chile, ba chiar i-am și bătut, în amicalul de la Cluj, în care sud-americanii au evoluat în 10 o repriză și mai bine. Cam așa au stat lucrurile și în returul cu Armenia de la București, în care Daum, mumificatul de pe bancă, n-a dibuit drumul spre victoria întâmplătoare decât în prelungiri și, oricum, numai după ce oaspeții rămăseseră și ei în 10.

Totuşi, pentru Burleanu n-a contat disperarea cu care tribunele scandaseră pe 27.000 de voci "De-mi-si-a!", așa că a ieșit bâlbâit la rampă, declarând că, sigur, am câștigat chinuit, dar am mai luat trei puncte, așa că Daum mai stă bine-mersi la cârma naționalei până la Oktoberfest! Și cum învoiala saltimbancilor merge înainte, bătrâna catastrofă iese la înaintare și - cu gândul la un supliment de mălai, cu care să-și târâie pe la noi nerușinarea încă vreo trei ani- ne anunță hamletian că nu s-a decis dacă...să plece sau să rămână, ca să facă el o echipă mare, cu care garantează că ne calificăm la Euro 2020! Cu dilema asta a lui mă împinge efectiv pe culmile perplexității și, dacă n-o fi fost cumva o criză de delirium, mă tem că ar putea avea în spate altă făgăduială a starostelui efemer Burleanu. Cum naiba să mai rămână, când marele Cornel Dinu l-a etichetat corect drept măscărici, când Cârțu l-a numit milog, iar el însuși recunoaște că fanii echipei naționale îl iau la sictirit și când dau nas în nas cu el pe stradă?! Și-apoi, palmele profesionale pe care le-a mai primit de la Iordănescu și Mircea Rădulescu ar trebui să-i înlăture definitiv îndoiala, sugerându-i strânsul catrafuselor și valea!

Mai ales că, după declarațiile publice făcute chiar de Chiricheș, căpitanul naționalei, tricolorii sunt sătui și ei până în gât de toate scamatoriile și gulgutele selecționerului, expresie vie a calamității în antrenorat. Le-o fi ajuns și lor, cum ne-a ajuns și nouă dar, vă repet, marea și unica piedică în calea scăpării și uitării de Christoph Daum rămâne învoiala saltimbancilor, pe care o are cu Burleanu & co. Învoială care trebuie să cadă după jocul cu Muntenegru, pentru ca la cârma naționalei să fie promovat un antrenor român. Unul provizoriu, deocamdată, pentru ultimele două meciuri din grupă, având în vedere că anul viitor sunt programate alegerile pentru conducerea FRF. Și abia atunci, când la Casa Fotbalului se va instala (nu mă îndoiesc!) noul șef al federației, se va putea stabili și viitorul selecționer, cu care să ne calificăm la Euro 2020.

Așa că, Burlene, fugi cu ursu' și lăsați-ne în deznădejdea noastră, că Daum a băgat la teșcherea să-i ajungă pentru o bătrânețe matusalemică, deși nici pe tine nu te văităm, dacă o fi adevărat ce-a declarat Prunea, că te preumbli în deplasări peste hotare câte 200 de zile pe an, cu modica diurnă de 500 de euro pe zi!

P.S.Cu acest nou eșec de la Podgorica (1-0 pentru Muntenegru), ne-am luat definitiv adio de la calificare.E momentul să spunem adio și binomului Burleanu-Daum!

Horia Alexandrescu

Text preluat din România literară