Misteriosul candidat prezidențial al PSD
Postat la: 20.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
PSD nu a mai câștigat alegerile prezidențiale de pe vremea lui Ion Iliescu. În 2019, se vor face 18 ani de atunci. Iar astăzi, singura persoană despre care se știe că va participa la această cursă este Klaus Iohannis. În ipoteza și numai în ipoteza în care PNL îl va desemna ca atare. Cum va încerca PSD să câștige? Prin cine?
În 2019, indiferent ce se va întampla la guvernare, PSD va continua să fie partidul cu cel mai mare bazin electoral. Este de presupus că fie în primul tur de scrutin dar mai degrabă în al doilea, Dreapta se va coaliza. Așa cum a mai făcut. Astfel încât candidatul PSD, indiferent cine va fi acesta, să nu câștige. Exact cum s-a întâmplat până acum. În aceste condiții, socialiștii trebuie să fie extrem de atenți. Și să se pregătească încă de azi. Dar cum?
Evident, o bună guvernare ar fi de folos în 2019. Pentru că PSD ar merge în prezidențiale cu credibilitatea intactă. Și fiind la guvernare. Dacă însă greșelile Executivului se vor acumula, PSD s-ar putea să intre slăbit în această competiție, pierzând în prealabil localele și parlamentarele. Cu atât mai mult un candidat trebuie prezentat populației și pregătit încă de acum. Situația devine gravă, pentru că domnul Klaus Iohannis s-a lansat neoficial în cursă. Și aleargă singur.
Klaus Iohannis dispune, așa cum am văzut într-o analiza anterioară, de multiple atuuri dar și de câteva handicapuri majore. Cel mai important dintre acestea este absența unui proiect de țară generos, convingător pentru populație, aflat în curs și pentru care Klaus Iohannis a transpirat deja făcând pași imporanți. Nu există așa ceva. Și este probabil tardiv să lanseze de acum încolo un proect de țară. În schimb, PSD poate porni la drum câștigând prezidențialele, motivând că proiectul de țară al acestui partid, pe care îl va continua viitorul președinte, este chiar programul guvernamental aflat în curs de implementare. Cu condiția ca acest program să se dovedească până la capăt util societății.
În ipoteza în care Guvernul PSD, indiferent cum se numește acesta, va reuși să îndeplinească cea mai mare parte a programului, împărtășit de majoritatea populației, un viitor candidat al acestui partid va putea câștiga transformându-se pur și simplu în purtătorul de ștafetă al respectivului program, din perspectiva continuității. Aceasta este o șansă reală petru PSD. Cu condiția să-și găsească omul. Omul cel mai potrivit într-un asemenea scenariu este însuși premierul. Dar nu un premier dronă. Și cu atât mai puțin un premier Star Trek. Nici Sorin Grindeanu și nici Mihai Tudose nu ar fi candidați eligibili. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că până în 2019, în condițiile în care guvernarea ar merge bine, PSD va trebui pur și simplu să vină cu un al treilea premer. Pe care apoi să-l transforme în candidat prezidențial. Iar acest al treilea premier trebuoe să fie un om puternic.
Până acum, singura persoană din PSD care are un profil de candidat prezidențial este Gabriela Firea. Cu condiția ca ea să ajungă premier. O a doua persoană ar putea fi Adrian Țuțuianu, plasat excepțional în acest moment în poziția de ministru al Apărării. După ce a făcut o figură spectauloasă în calitate de șef al Comisiei de control SRI. Și după ce la Dâmbovița s-a dovedit a fi un președinte de Consiliu Județean inteligent, activ și eficient. Și poate ar mai putea fi și alții. Dar cheia succesului este ca PSD să-și scoată în față cât mai curând candidatul.
PS: L-am exclus dinadins pe Liviu Dragnea. În acest moment, viitorul său este incert. Iar duplicitatea care-l caracterizează, atitudinea sa șovăielnică îi erodează zi de zi credibilitatea.
Sorin Rosca Stanescu
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...
-
Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii
„Preocuparea pentru imagine - nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia l ...
-
Europa unită de astăzi
Europa unită are realizări certe, precum pacificarea continentului, amplificarea circulației bunurilor și persoanelor, d ...
-
Caracatița Raed Arafat
Din nou scriu despre o întreagă încrengătură în epicentrul căreia se află Raed Arafat. Care nu este un oarecare. Am prez ...
-
Anunțul candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei susținut de AUR se află prosperitatea bucureștenilor și consolidarea mișcării suveraniste în România
Anunțul momentului, făcut de consultantul politic Cozmin Gușă la Realitatea PLUS! Care este decizia care va schimba radi ...
-
Mai înțelege cineva ceva din politica americană?!
„Mai puțină lume știe că Chicago, Illinois, a fost orașul din SUA unde a luat ființă Partidul Comunist American (PCA), î ...