Les bleus: "Feraille, feraille!"

Postat la: 18.07.2018 17:53 | Scris de: ZIUA NEWS

Les bleus:

Cocoșii galici sunt, așadar, noii campioni ai lumii. În finala de pe Lujniki, au învins viteaza echipă a Croației cu 4-2, scor care a făcut prea-plinul unuia dintre cele mai frumoase meciuri ale Cupei Mondiale 2018.

Francezii lui Deschamps - cu tandemul Griezmann - Mbappe strălucitor - au obținut pe merit această a doua lor victorie supremă din istoria fotbalului și li se cuvin, desigur, felicitările de rigoare. Deși cronicarii vremii nu vor putea omite că echipa Franței a aliniat lotul cu cei mai mulți jucători naturalizați (78,3%), a căror valoare totală la Transfermarkt trece bine de un miliard de euro, în timp ce lotul Croației ar cumula "numai" vreo 700 milioane. Și, ca să spunem adevărul până la capăt, e obligatoriu să notăm că două dintre cele patru goluri ale francezilor li s-au datorat lui...Mandzukici (autogol) și Palici (henț în careu), adică exact cei care au semnat și punctele echipei lui Luka Modrici!...

Sincer, mi-a părut rău că vecinii noștri, urmăriți de ghinion, au pierdut această finală, dar cum fotbalul se joacă pe goluri, ca să-l cităm chiar pe Putin, trofeul mondial se duce la Paris, unde peste un milion de fani au invadat Champs-Élysées, sărbătorind victoria obținută de „Les Bleus"! S-au fluturat steaguri franceze și la noi, în București, dar cum nu puteam uita umorul cu care "Charlie Hebdo" a marcat victoria Simonei Halep de la Roland Garros, fanii români au salutat la rândul lor victoria lui Griezmann & comp lansând pe internet o replică a caricaturii respective, care sperăm să fie primită cu un hohot de râs și de caricaturiștii parizieni, dacă au...haz!

Revenind la finala de la Moscova, aș nota că de-a lungul întregului meci a fost arătat un singur cartonaș galben, ceea ce ilustrează sportivitatea din teren și fair-play-ul cu care acești mari jucători din ambele echipe înțeleg să se respecte între ei chiar și în condițiile ultratensionate ale unei finale mondiale. De altfel, veți fi observat că, la multe dintre faulturile de joc, adversarii întindeau mâna celor căzuți, ajutându-i să se ridice, cu scuzele cuvenite. Jos pălăria, fiind o lecție pentru toți jucătorii lumii, inclusiv pentru circarul Neymar, care s-a făcut de râs la această competiţie! Nici Messi nu s-a întors acasă mai mulțumit, dar Ronaldo, favoritul meu, nu cred că are ce să-și reproșeze, fiind primit cu entuziasm în Italia, unde Juventus a plătit pentru venirea lui peste 220 milioane de euro! Și, ca un detaliu interesant, galacticul a aterizat cu avionul personal la Torino chiar duminică, în timp ce la Moscova se juca finala mondială. O pierdere uriașă pentru Real Madrid...

Mă bucur că fotbaliştii pe care i-am remarcat de-a lungul Turneului Final sunt și cei care, la terminarea întrecerilor, au fost desemnați drept cei mai valoroși ai competiției. Luka Modrici a primit "Balonul de aur" pentru cel mai bun jucător al "World Cup 2018", iar Kylian Mbappe - trofeul decernat celui mai tânăr jucător distins pentru evoluțiile sale.

Iar în încheiere, aplauze pentru maniera în care Rusia a organizat această ediție a Cupei Mondiale, care va rămâne în istorie drept una dintre cele mai frumoase și mai spectaculoase (îmi menţin părerea că partida Spania-Portugalia a fost în vârful meciurilor de top) și nu pot să nu remarc abilitatea lui Vladimir Putin de a valorifica imaginea Rusiei și a sa, personal, mai ales că, exact a doua zi după finală, avea loc cruciala sa întâlnire de la Helsinki, cu... Donald Trump!

Horia Alexandrescu

loading...