Ionannis e dârz? Sau face pe dârzul?

Postat la: 06.06.2018 10:39 | Scris de: ZIUA NEWS

Ionannis e dârz? Sau face pe dârzul?

Președintele României a anunțat, chiar înainte de a deveni publică motivarea Curții Constituționale, că o va citi cu multă atenție. Atât timp cât va fi necesar pentru a înțelege conținutul documentului. Și că va face totul pentru a menține statul de drept și a salva independența procurorilor. Vom traduce spusele acestuia. Dar nu înainte de a preciza că președintele a adoptat în mod clar o strategie. Care are drept țintă tergiversarea deciziei de revocare.

Cu alte cuvinte, domnul Klaus Iohannis ne spune că, pentru a semna revocarea, este obligatorie parcurgerea unei etape. Și anume înțelegerea textului din motivarea pe care Curtea Constituțională o va da în câteva zile. Dacă această înțelegere se produce mai greu, el va sta cu documentul pe masă, până când va reuși să-i pătrundă sensul. Și numai apoi va reacționa. Nu știm căt va dura acest proces de meditație. Nu ne spune. În schimb, ne lasă să înțelegem că ar putea dura oricât de mult.

În al doilea rând, utilizând sintagma conform căreia poziția sa, indiferent care va fi, este subordonată dorinței de a apăra statul de drept, Klaus Iohannis ne sugerează că ar putea ajunge foare ușor la concluzia conform căreia Curtea Constituțională, prin decizia luată, subminează statul de drept. Așa că el, garant al Constituției fiind, nu va avea altă soluție decât să se opună. Dar despre ce stat de drept vorbim? În mod vădit, Klaus Iohannis se referă la statul de drept care există în acest moment. Așa cum există și așa cum funcționează el. Despre care mulți, printre care și eu mă număr, susțin că este stat nedrept. Și pe care mai multe decizii ale Curți Constituționale încearcă să-l îndrepte. Deci noțiunea de stat de drept funcționează sub două aparențe. Cea percepută de Klaus Iohannis, de PNL, de #Rezist și de presa care-i susține și un altfel de stat de drept, astfel cum este el perceput de majoritatea parlamentară, de o parte consistentă a societății civile, de Curtea Constituțională a României, de asociația magistraților și de presa care susține că sunt necesare ajustări serioase în ceea ce privește garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a independenței reale a Justiției.

În al treilea rând, președintele Klaus Iohannis, în declarația sa, afirmă în subtext că mai pune o condiție. Și anume ca motivarea să conțină garanții privind independența procurorilor. Și la acest capitol percepțiile sunt diametral opuse. Evident, majoritatea parlamentară și Curtea Constituțională se pronunță ferm pentru ca fiecare procuror să fie independent pe cazuistica pe care o are de rezolvat. Să nu intervină în acest sens nici dispoziții și nici influențe din partea vreunui serviciu secret, a vreunui ambasador, din partea factorului politic sau a șefului ierarhic. Procurorul să-și administreze în liniște cauza, fără niciun fel de presiuni, după care o instanță judecătorească, independentă și ea pe cauza respectivă, să decidă. La ce altfel de independență a procurorilor se gândește președintele Klaus Iohannis? La conservarea independenței pe care au avut-o până cum? Dacă așa stau lucrurile, atunci e de rău. Pentru că, așa cum s-a văzut din conținutul protocolului dintre SRI și Parchete, procurorii nu au fost independenți. Au fost controlați. Iar deciziile pe care le-au luat nu au fost conform legii și propriei conștiințe. Ci conform indicațiilor de la SRI, în spatele căruia de multe ori s-au aflat indicațiile factorului politic.

Precizările de mai sus ne ajută să deslușim cum va proceda președintele Klaus Iohannis. Acesta va tergiversa cât va putea luarea unei decizii, în conformitate cu motivarea CCR. Sau doar amenință că va proceda astfel. Doar mimează. Adică fentează. Îi fentează pe proprii săi susținători. Aceștia au recurs și ei la un șiretlic. Pentru a-i întări spatele președintelui, care se îndreaptă șontâc-șontâc și ipocrit către o supendare, au simulat existența unui număr impresionant de organizații ale societății civile din țară și din străinătate, care protestează împotriva soluției Curții Constituționale și îi cer în termeni imperativi președintelui să se consulte cu ei pentru ca, la sfârșit, să refuze punerea în aplicare a deciziei. Dar, surpriză. La o analiză fie ea și superficială, se dovedește că aceste organizații de fapt nu există. Că ele nu sunt înregistrate niciunde. Că, de fapt, cele mai multe sunt simple pagini de Facebook. Cu denumiri care să lase impresia existenței unor organizații. Cred că tocmai din acest motiv, Curtea Constituțională a întârziat cu câteva zile față de termenul record în care anunțase că-și va face publică decizia. Presupun - și vom vedea dacă am dreptate sau nu - că judecătorii Curții vor introduce în motivare și câteva propoziții cheie, care vor preciza cum și în ce condiții președintele României este obligat să pună în operă decizia și ce anume riscă dacă nu va face acest lucru.

Sorin Rosca Stănescu