Instanța care refuză să judece
Postat la: 07.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă puterea supremă în materie de justiție. Iar justiția și în sensul ei larg, încorporând procuratura, și în sensul ei corect, rezumându-se doar la magistrații judecători, este, la rândul ei, o putere independentă. În același timp, este și o instanță. Atunci când trebuie să pună în discuție abaterile procurorilor și judecătorilor.
CSM îi apăra pe aceștia de orice imixtiune. În același timp, are obligația de a fi o instituție exigentă. Trebuie să și sancționeze. De câte ori este cazul. Dar, iată, statisticile ne arată că CSM este o instanță care refuză să judece. Este un fapt pozitiv că, prin noul proiect normativ de organizare a justiției, decizia în ceea ce privește desemnarea conducerii instanței supreme și a marilor parchete va reveni în totalitate Consiliului Superior al Magistraturii. Ceea ce trimite, implicit, și la răspundere. În aceste condiții, și răspunderea revine în totalitate CSM. Ce se întâmplă, însă, în materie de răspundere? Am rămas pur și simplu stupefiat auzind opiniile unor magistrați conform cărora CSM judecă cu asprime toate abaterile săvârșite de procurori și judecători. Statistica demonstrează cu totul și cu totul altceva. Dacă între statistică și percepție există o prăpastie prea mare, atunci concluzia este că CSM nu este capabil să apere cu adevărat justiția pentru că este incapabil să îi judece cu exigență derapajele.
Avem zeci de mii de procurori și de judecători în România. Ei sunt puși la grămadă pentru că așa a vrut legiuitorul. Și nu fiindcă așa scrie în Constituție. Zi de zi, opinia publică ia cunoștință cu stupoare despre situații în care judecători și procurori dovedesc incompetență crasă sau fac abuzuri. Numărul erorilor judiciare este extrem de mare. Nu numai în materie penală. Ci și în procesele civile sau de drept adminstrativ. Dovada că așa stau lucrurile o avem fie de la CEDO, fie de la instanța supremă. Multe dintre aceste erori au la origine nu numai lipsa de profesionalism a unor judecători sau procurori, ci și reaua-credință. Nu există nici cea mai mică îndoială că sunt judecători și procurori în România care fac parte din grupuri ilegitime de interese și își exercită atribuțiile, deliberat, într-un mod incorect. De aceea și numărul plângerilor este foarte mare.
În 2016, au fost 6.823 de sesizări. Dintre acestea, 4.762 împotriva unor judecători, iar 2.061 împotriva unor procurori. Au fost admise, însă, de către CSM doar, țineți-vă bine pe scaun, 51. Adică 0,71% dintre sesizări. Toate celelalte pur și simplu au fost declarate inadmisibile. Ca și când peste 99% dintre oamenii nemulțumiți ar fi loviți de mania persecuției. Ceea ce cred eu că este imposibil. Tot conform datelor statistice furnizate de doamna Mariana Ghena, președinta CSM, din totalul de sesizări admise, 40 împotriva judecătorilor și 11 împotriva procurorilor, numai 12 s-au transformat în acțiuni disciplinare. În final, cele 6.823 de sesizări s-au materializat în doar 3 decizii de suspendare din funcție și 2 excluderi din magistratură în cazul judecătorilor, iar în cazul procurorilor, 4 sancțiuni, 2 constantnd în avertismente și 2 în diminuarea indemnizațiilor lunare. Disproporția dintre ce au reclamat oamenii și cazurile în care sesizările au fost totuși soluționate este atât de mare, încât nu există nicio îndoială asupra faptului că CSM, ca instituție, refuză cu obstinație să își judece propriile derpaje.
Independența justiției, mergând până la asumarea de către CSM a numirii șefilor marilor parchete și a nominalizării pentru toate funcțiile din Înalta Curte, merită să fie susținută cu toată tăria. Că de altfel și proiectul prin care Ministerul Justiției nu va mai fi, în viitor, titularul exercitării acțiunii disciplinare împotriva procurorilor și judecătorilor. Dar asemenea măsuri trebuiesc echilibrate, pentru a avea o societate dreaptă și echitabilă, cu instituții menite să asigure controlul asupra derapajelor grave ale unor procurori și judecători. De vreme ce, iată, se dovedește statistic că CSM se deroba de la rolul de judecător al unor asemenea abateri și, în același timp, consideră că asigură din plin controlul, mie cel puțin îmi este limpede că România are nevoie urgentă de o lege a răspunderii procurorilor și de încă o lege a răspunderii judecătorilor. Atât cât justiția controlează societatea românească, și societatea are dreptul să controleze justiția.
Sorin Rosca Stanescu
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...
-
Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii
„Preocuparea pentru imagine - nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia l ...
-
Europa unită de astăzi
Europa unită are realizări certe, precum pacificarea continentului, amplificarea circulației bunurilor și persoanelor, d ...
-
Caracatița Raed Arafat
Din nou scriu despre o întreagă încrengătură în epicentrul căreia se află Raed Arafat. Care nu este un oarecare. Am prez ...
-
Anunțul candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei susținut de AUR se află prosperitatea bucureștenilor și consolidarea mișcării suveraniste în România
Anunțul momentului, făcut de consultantul politic Cozmin Gușă la Realitatea PLUS! Care este decizia care va schimba radi ...
-
Mai înțelege cineva ceva din politica americană?!
„Mai puțină lume știe că Chicago, Illinois, a fost orașul din SUA unde a luat ființă Partidul Comunist American (PCA), î ...
-
Românii au o existență parțială
Românii nu pot fi bănuiți de vreo parțialitate (atitudine părtinitoare) față de un alt neam, chiar dacă au trăit în vasa ...
-
Dacă Valentin Lazea ar fi fost sincer măcar cinci minute...
România performantă sau România păcălită? Vestea cea mare: am depășit Ungaria! Și totuși BNR ne spune să ne cârpim haine ...
-
Proiect de pace durabilă
Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, ...