Fracturarea majorităților de către sistem

Postat la: 16.03.2017 14:27 | Scris de: ZIUA NEWS

Fracturarea majorităților de către sistem

Este cu adevărat senzațional. În trecutul apropiat, sistemul l-a manipulat pe Ponta prin Dragnea, pentru ca astăzi procesul să se inverseze. Atunci, ca și acum, scopul a fost fracturarea unei majorități politice care putea amenința sistemul. În acest moment, toată lumea a cam înțeles ce înseamnă sistemul. Și cât de nociv este el.

Cum acționează, în prezent, pentru a-și prezerva puterea absolută asupra României? Pentru a afla, trebuie analizat, în prealabil, modul în care sistemul a operat în sensul distrugerii USL. Răspunsul este necesar măcar pentru a identifica cozile de topor din politică și maniera în care ele sunt manipulate. Esențialul a ieșit la iveală. Din sistem făceau parte, pe lângă mulți alții, atât Ponta, cât și Dragnea. Nu însă și Crin Antonescu. Dacă Antonescu ar fi ajuns președinte al României, sistemul ar fi fost în pericol. Prin urmare, liderul PNL trebuia eliminat. Dar cum? Prin intermediul lui Drganea. Liviu Dragnea nu numai că a participat activ la negocierea și elaborarea infamului pact de coabitare, dar, pentru scoaterea din joc a lui Antonescu, a avut sarcina de a-l manipula pe Victor Ponta, inducându-i certitudinea că poate ajunge președinte al României. Dar pentru asta, Antonescu trebuia forțat cumva să rupă USL.

Prima tentativă a fost acel pact de coabitare și efectele lui, inclusiv numirile la șefia marilor parchete, care au avut loc imediat după aruncarea peste bord a Monei Pivniceru, ministrul pus de liberali la Justiție. Operațiunea a reușit în cele din urmă. Cea mai mare parte a opiniei publice a fost convinsă, printr-o abilă campanie de intoxicare și manipulare la care a participat sistemul cu toate motoarele turate la maximum, că vinovat pentru ruperea USL este PNL, prin Crin Antonescu. După care, evident, pentru a nu fi scăpat de sub control, a fost aruncat peste bord și Victor Ponta. Procesul a început prin alegerea unui alt candidat prezidențial, care a fost susținut de către sistem, și s-a sfârșit cum s-a sfârșit.

Astăzi, suntem într-o situație asemănătoare. Un om al sistemului, Liviu Dragnea, a condus cu succes alegerile parlamentare și a reușit să creeze o majoritate parlamentară și să instaleze un Guvern cu ajutorul unui alt personaj care, exact cum era Crin în trecut, nu numai că este din afara sistemului, dar îl poate pune în pericol. Este vorba de Călin Popescu-Tăriceanu. Liviu Dragnea, în echipă cu Tăriceanu, se poate spune că a scăpat de sub control, astfel încât sistemul este, din nou, obligat să fractureze majoritatea politică. Iar unul dintre istrumentele pe care le utilizează este chiar Victor Ponta. Căruia i se induce ideea că, prin debarcarea lui Dragnea, ar putea prelua, din nou, șefia PSD. Evident, ca și data trecută, sistemul încearcă să blocheze toate rotițele care compun angrenajul majorității. Tocmai de aceea asistăm și la utilizarea altor săgeți din mediul politic, cum este, de pildă, în cazul ALDE, Daniel Constantin.

Nici în Guvern lucrurile nu stau prea bine. Prin eliminarea primului candidat de prim-ministru, în persoana doamnei Shhaideh, și aducerea, la Palatul Victoriei, a lui Sorin Grindeanu, un alt om al sistemului, majoritatea politică este pusă, cel puțin sub aspectul Guvernului, sub un relativ control. Pasul următor este crearea unei distanțe cât mai mari, care este, în același timp, și un excelent spațiu de manevră, între Grindeanu și Liviu Dragnea. Oricât de mult încearcă Dragnea să rămână în prim-planul vieții politice, treptat, acest loc luminat de toate reflectoarele este ocupat de premier, care face zilnic, prin forța funcției sale, agenda publică cea mai interesantă. Încet, dar implacabil, așa cum se întâmplă de fiecare dată, prim-ministrul își creează propria camarilă, din proprii colaboratori. O camarilă diferită și uneori cu interse divergente în raport cu camarila președintelui PSD. Iar pentru ca nici Sorin Grindeanu să nu scape cumva de sub control, rând pe rând, în ceafa acestuia sunt instalate alte piese de bază ale sistemului. Printr-o spectaculoasă detașare mascată de la SRI.

Și acum, atenție, noi ne uităm cu un ochi la stradă și la așa-zisă presiune a Klausmaidanului, iar cu celălalt ochi privim către un alt spectacol terifiant care ni se oferă, cel legat de DNA și de legislația penală. Iată că, simultan, pe de o parte Guvernul este confiscat pașnic de către sistem, în timp ce majoritatea, paralizată de tentativele de fracturare a ei, nu mai are capacitatea de a se opune. Dacă a funcționat o dată fracturarea USL și vulnerabilizarea maximă a majorității care a câștigat alegerile, de ce nu ar merge și a doua oară. E adevărat, cu alte personaje în rolul principal și tot cu alte personaje în rolul secundar.

Sorin Rosca Stanescu