Executarea lui Daniel Zamfir
Postat la: 27.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
PNL, prin Ludovic Orban, trage o a doua rafală de gloanțe împotriva propriului deputat, domnul Daniel Zamfir. După ce acesta a fost măturat de la șefia Comisiei economice, iată că acum partidul dă de pământ cu un proiect de lege promovat de acesta. O face în mod public. Lipsit de echivoc. În plus, îl ștampilează drept populist. Practic, Ludovic Orban îi arată ușa lui Daniel Zamfir.
Încă din 1990, m-am aflat în epicentrul mișcării liberale. Spun mișcare, pentru că de multe ori, de mult prea multe ori, moștenitorii politici ai lui Brătianu au fost incapabili să țină rândurile strânse și s-au despărțit în mai multe partide rivale. Poziția de șpagat a caracterizat din nefericire mai mereu acest partid. Închei paranteza.
Inevitabil, am urmărit cu atenție pe tot acest parcurs, de aproape 28 de ani, traiectoria lui Ludovic Orban. Cu atât mai mult cu cât acesta a fost și rămâne una dintre personalitățile accentuate ale liberalilor. Nu a existat președinte PNL cu care Ludovc Orban să nu fi intrat în conflict într-un moment sau altul. Dar nu îmi amintesc ca el să fi fost dat vreodată afară din partid. Deși era foarte ușor. Au existat nu puține momente când execuțiile politice s-au ținut lanț. Totuși Orban a rezistat chiar în stare conflictuală cu fruntașii partidului. Și iată că, acum, același Ludovic Orban își execută potențialii rivali din interiorul partidului pe care îl conduce.
Să o spunem pe șleau. Pe de-o parte, deputatul Daniel Zamfir a excelat ca parlamentar, fiind extrem de activ în a lansa proiecte legislative de tip liberal, cum a fost de exemplu darea în plată, dar și participând activ la dezbaterea și promovarea proiectelor inițiate de alți colegi din PNL. Iar pe de altă parte, același Daniel Zamfir s-a transformat într-una din vocile cele mai autorizate și respectate ale unui partid destul de golit de conținut la capitolul comunicatori. Nu pot să nu presupun că tocmai această autoritate publică pe care și-a câștigat-o Zamfir, prezent fiind în studiourile de televiziune, i-a atras mânia lui Ludovic Orban. Iar la mijloc nu este doar invidia unui om mult prea rar invitat în studiourile de televizune. Ci și sau mai ales calitatea și natura mesajelor transmise de Daniel Zamfir. Spre rușinea multor fruntași ai vechiului PNL, Daniel Zamfir a rămas singura personalitate a acestui partid, care se pronunța constant în sensul promovării celor două trăsături fără de care liberalii nu ar putea exista. El a devenit purtătorul unor mesaje construite destul de convingător, prin care susține cu tărie drepturile și libertățile fundamentale ale omului, statul de tip liberal conta statutului de tip polițenesc, libera inițiativă în domeniul economic și promovarea capitalului național, în parteneriat și nu într-o relație de subordonare cu capitalul străin. Și de ce deranjează și pe cine deranjează acest tip de mesaj?
De la debutul fuziunii între vechiul PNL și vechiul PDL și, apoi, după aducerea la vârful partidului a lui Klaus Iohannis, împins ulterior în funcția de președinte al României, PNL și-a schimbat în mod dramatic direcția politică. Acest partid nu se mai află în slujba poporului român și nici măcar în slujba propriului electorat. Liberalii, cum continuă ei astăzi să se numească, au trecut de partea serviciilor secrete, a statului polițienesc, a statului paralel. Un stat paralel care, de multe ori, lucrează nu în interesul cetățeanului român, ci urmând sarcinile și comandamentele trasate de partenerii noștri euroatlantici și care, uneori, sunt malefice sub aspectul interesului național. Atenție, deci. Problema nu este că PNL joacă politic în respect față de parteneriatul nostru euroatlantic. Problema este cum joacă. Pentru că politicienii români pot rămâne fideli acestor angajamente și fără să se transforme în slugi.
Promovându-și ideile în studiourile de televiziune, dar și în Parlament, sub forma proiectelor normative, Daniel Zamfir încearcă să oprească sau măcar să încetinească degringolada PNL care, lipsit în acest moment de o identitate politică proprie și aflat în siajul lui Klaus Iohannis, a serviciilor secrete și ambasadelor euroatlantice, își pierde în mod vizibil identitatea, consistența și electoratul. Iar ultima sa inițiativă i-a călcat literalmente pe nervi pe cei câțiva adepți ai capitalului străin, cum este de pildă Florin Cîțu, personaje care au devenit extrem de influente pe lângă Ludovic Orban. În paranteză fie spus, Ludovic Orban a ajuns președinte al Partidului Național Liberal nu în oprimul rând prin voturile vechilor libeali, ci mai ales beneficiind de susținerea foștilor pedeliști sau useriști, care au penetrat masiv vârfurile partidului. Mulți dintre aceștia sunt astăzi portavoci ale multinaționalelor și ale sistemului bancar, care a încetat de mult să mai fie românesc.
Ultima crimă a lui Daniel Zamfir este tentativa de a promova o lege, care să blocheze spolierea sistematică a cetățenilor români și a persoanelor juridice cu capital românesc pe calea dobânzilor bancare excesive. La fel cum se întâmplă în nu mai puțin de 14 state europene și chiar și în Statele Unite. Și ce să vezi? După ce, în prealabil, Daniel Zamfir a obținut acordul politic al grupului său parlamentar, grup PNL, pentru acest proiect de lege, după ce a primit și semnături prin care numeroși liberali s-au asociat demersului său, iată că domnul Ludovic Orban, împreună cu domnul Cîțu, taxează acest demers drept populist și iau decizia de a da de pământ cu inițiativa legislativă.
Și știți ce s-ar putea întâmpla? S-ar putea întâmpla ca celelalte partide, prin reprezentanții lor din Parlament, să susțină acest proiect de act normativ de tip liberal și conceput în beneficiul cetățenilor români și a societăților comerciale cu capital romnesc. Probabil că o asemenea evoluție ar pune temporar capăt carierei politice a domnului Daniel Zamfir în PNL-ul condus de către Ludovic Orban. Numai că în PNL, ca și în alte partide sau poate chiar mai accentuat decât în alte partide, roata se învârte. Și vântul își poate schimba oricând direcția. De aceea, în ciuda unor posibile accidente pe parcurs, îi prevăd lui Daniel Zamfir o excepțională carieră de autentic liberal. Iar pe Ludovic Orban nu îl văd deloc bine.
Sorin Rosca Stanescu
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...