De ce abandonează PSD impozitul pe cifra de afaceri?
Postat la: 25.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Cum se explică faptul că, la scurt timp de la anunțarea acestei reforme, PSD și, respectiv, Guvernul semnalizează în toate direcțiile faptul că au cedat? Și dacă au cedat în ceea ce privește stabilirea impozitului pe cifra de afaceri, atunci prima întrebare rezonabilă care poate fi pusă este ce anume a stat la originea acestui abandon rușinos. Cumva presiunile multinaționalelor, exercitate prin intermediul unor ambasade?
Cifrele nu mint. Sectorul din economie controlat de investitoriii străini plătește impozite mult mai mici proporțional cu valoarea investițiilor, în comparație cu societățile cu capital românesc. Este clar că, sub o formă sau alta, dar cel mai adesea prin exportarea profiturilor, aceste societăți cu capital străin, cele mai multe fiind multinaționale, își diminuează în mod intenționat veniturile nete și, astfel, plătesc un impozit pe profit foarte mic sau chiar un impozit zero.
Din această perspectivă este emblematic exempul urât dat de unul dintre cei mai mari traderi americani de cereale, care ocupă o piață semnificativă a exportului de grâu românesc și care, spre deosebire de ceilalți traderi, raportează pierderi an de an, de zece ani. Și ca urmare nu plătește la buget niciun fel de impozit pe profit. Este de la sine înțeles că suntem în fața unei grave anomalii. Nu există societate comercială pe lumea asta, care să continue să funcționeze conștientă că realizează an de an pierderi.
Închizând această paranteză, putem spune că PSD și de altfel și liberalii la modul declarativ, au optat corect în sensul generalizării în România a unei experiențe care s-a dovedit pozitivă în cazul societăților mici și mijlocii și anume stabilirea impozitului pe cifra de afaceri. Un impozit de doi la sută pe cifra de afaceri în mod normal este convenabil pentru orice societate comercială, mică sau mare, dacă ne gândum la faptul că, într-o Românie a cărei economie este emergentă, se realizează în realitate profituri mari, plasate între 10 și 20%. Să luăm marja inferioară. La un profit de 10%, o societate comercială, indiferent de cifra ei de afaceri, dacă cedează 2% bugetului de stat, rămâne cu un câștig consistent. Firește, discutăm acest lucru în condițiile în care societățile comerciale cu capital străin, nu prea controlate de autoritățile române, procedează corect, neascunzându-și veniturile așa cum se întâmplă și cu societățile cu capital românesc.
Un impozit pe cifra de afaceri ar scuti autoritățile statului român de la fel de fel de controale, care se dovedesc pe cât de complicate pe atât de costisitoare. Din aceste motive, care desigur ar putea fi încă argumentate, atât PSD, care este la guvernare, cât și PNL, care nu este la guvernare, au ajuns inițial la concluzia corectă că este utilă schimbarea sistemului. Moment în care s-a dezlănțuit infernul. Bine coalizate și bine reprezentate și susținute intens de către propriile ambasade, societățile cu capital străin, în special cele cu capital german, au declanșat presiuni fără precedent asupra șefilor PSD și asupra Guvernului. În sensul de a păstra sistemul așa cum e el.
Dar sistemul așa cum e el permite în prezent o situație dintre cele mai aberante. Investițiile străine reprezintă în România circa 40% din capital. În timp ce aportul acestora la bugetul de stat este de doar 20%. Toată diferența o reprezintă profit exportat pe căi ilegale și destul de greu de detectat de către acești investitori cu capital străin.
Și acum, se pune firește întrebarea de ce, dacă măsura era bună, PSD a renunțat cu atâta ușurință la ea? Care este explicația reală? Ea nu poate fi decât una singură. Teama endemică că o asemenea măsură, dacă nu este pe placul investitorilor străini și, respectiv, dacă nu este pe placul ambasadelor,ar putea genera urmări grave asupra reprezentanților PSD și ai Guvernului. Și cum s-ar putea produce aceste urmări? Din experiența de până acum, doar prin intermediul DNA, care ar putea fi folosită și este folostă ca mijloc de presiune împotriva guvernanților.
Sorin Rosca Stanescu
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...