Cine a stricat petrecerea?
Postat la: 18.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Demonstrație organizată de fundațiile coordonate de Moica Macovei la poarta Palatului Cotroceni. #Rezist îi bate obrazul lui Klaus Iohannis. Cei mai fideli susținători ai săi îi prezic zile negre. Se consideră trădați. Cum de nu a dat Iohannis de pământ cu majoritatea PSD plus ALDE în momentul în care cele două partide au ajuns la mâna lui?
Să ne reamintim. Erau posibile, în linii mari, două scenarii. 1). Președintele Klaus Iohannis se punea de-a curmezișul, blocând posibilitatea unui al treilea Guvern PSD plus ALDE, declanșând o criză politică severă și provocând în final alegeri anticipate, în speranța că la capătul acestui proces va putea fi construită o majoritate de Dreapta. 2). După ce Mihai Tudose și-a respectat cuvântul dat, președintele avea posibilitatea să nu și-l respecte pe al său și să numească pentru a treia oară premierul propus de PSD plus ALDE, evitând astfel criza politică. Spre dezamăgirea fanilor săi, Klaus Iohannis a ales a doua cale. Oare de ce?
PNL a ales o soluție bizară. Deși creditat cu o creștere semnificativă în ultima analiză de piață, principalul partid de opoziție s-a prezentat în fața președintelui fără o propunere de premier. Ca și când prin acest partid ar bate vântul. Și fără o viziune mai mult sau mai puțin coerentă privind strategia prin care s-ar putea ajuunge la o nouă majoritate parlamentară sau prin care Dreapta a putea prelua guvernarea chiar și în minoritate fiind. PNL ar mai fi avut posibilitatea de a se prezenta în fața președintelui cu un plan din care să reiasă că, în varianta anticipatelor, ar putea obține un scor suficient de bun pentru ca, împreună cu celelalte partide din opoziție, să poată obține o poziție dominantă în Parlament.
Liberalii nu au făcut nimic din toate acestea. Și nici măcar efortul ca înaintea consultărilor cu președintele, să negocieze cu celelalte partide din opoziție pentru a ajunge, în oricare dintre scenarii, la un numitor comun. Total dezarmat, PNL a ales cea mai rea strategie dintre toate cele posibile, mergând cu mâinile goale în fața președintelui României și solicitându-i pur și simplu, fără a-i oferi argumente solide în acest sens, ca el, garantul Constituției fiind și al stabilității politice în România, să declanșeze o criză majoră, care să conducă la dizolvarea Parlamentului și la inițierea alegerilor anticipate, fără a primi nimic în schimb. În această situație, Klaus Iohannis a ales singura soluție rațională. Și a cedat în fața solicitărilor PSD plus ALDE. De aici, o adevărată reacție de furie și de isterie stârnită împotriva sa chiar de către cei care l-au susținut.
În realitate, fără nici cea mai mică intenție de a-i face lui Klaus Iohannis vreo statuie, pentru că a respectat regulile democratice și a procedat în așa fel încât să fie evitată o criză politică, nu pot, făcând o analiză a celor întâmplate, să absolv de vină principalul partid de opoziție. E clar că PNL nu a avut niciun fel de strategie cât de cât coerentă. Vina pentru cele întâmplate îi aparține în exclusivitate. Iar dacă așa stau lucrurile, dacă mai există - și nu mă îndoiesc că mai există - și oameni lucizi în acest partid, liberalii trebuie să înțeleagă unde și de ce au greșit și să reinventeze acest partid, înainte de a avea soarta PNȚCD. După un asemenea eșec, întreaga conducere ar trebui să se predea. De altfel, există o tradiție, care până de curând a fost respectată, ca orice înfrângere de acest fel să fie drastic sancționată.
În această săptămână, liberalii s-au făcut literalmente de râs. L-au pus pe președintele pe care declară că îl susțin în demersurile sale și pentru câștigarea unui al doilea mandat într-o situație fără ieșire. Soluția pe care ei au identificat-o s-a dovedit a fi de-a dreptul imbecilă. Modul în care au încercat să antcipeze evenimentele a fost nătâng. Se vede clar că în PNL nu funcționează niciun departament de analiză și de strategie. Ca să nu mai vorbim de celelalte departamente de specialitate, existente doar cu numele. Ca dovadă că așa stau lucrurile, liberalii anunță de dimineață până seara că vor să ajungă la guvernare, că sunt capabili să guverneze, dar nu prezintă niciun proiect pentru România. Nimic care să atragă, nimic care să îi unească pe oameni în jurul acestui partid. Mesajele de tip liberal și proiectele de tip liberal vizând garantarea drepturilor și libertăților fundamentae ale omului sau încurajarea inițiativelor în plan economic lipsesc cu desăvârșire nu numai din practica PNL, ci și din retorica liderilor săi. La fel se întâmplă cu politicile și mesajele de tip național, chiar într-un an în care, în principiu, populația este sensibilă la tot ceea ce ar putea contura mai bine statul-națiune.
Cu aceasă conducere bâlbâită, PNL nu poate să meargă mai departe. Decât, cel mult, către o sinucidere politică. Neavând nicio altă cale de ieșire, președintele Klaus Iohannis a ales o soluție care, inevitabil, pune PNL la zid. Are cineva curajul să facă pașii necesari pentru inițierea unui Congres Extraordinar, la capătul căruia liberalii înșiși să-și ofere șansa de a renaște ca partid și de și de a merita să câștige vreodată alegerile și să guverneze aceasă țară?
Sorin Rosca Stănescu
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...
-
Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii
„Preocuparea pentru imagine - nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia l ...