Cei dintâi sau cei din urmă?

Postat la: 03.08.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Cei dintâi sau cei din urmă?

După consumarea meciurilor din a doua etapă a Ligii I, clasamentul pare răsturnat de-a dreptul, de vreme ce fruntașele ultimei ediții sunt undeva pe la coadă, iar în partea de sus a plutonului se află echipe din play-out! E mai mare râsu' să vezi pe locurile 13 și 14 Viitorul și Craiova, să constaţi că fălosul FCSB e pe 10 și că CFR-ul clujean, ditamai campioana, pufăie din greu, ca un marfar, pe locul 8, după ce Dan Petrescu i-a dat cu tifla.

Așa le trebuie șmecherilor din Gruia, care s-au obișnuit să schimbe antrenorii ca pe ciorapi, cum au făcut acum din nou cu Edy Iordănescu, deși jucătorii l-ar fi dorit în continuare la cârma echipei. Iar ca o bomboană pe colivă, din boardul clubului a demisionat și Bogdan Mara, iar în locul lui Iordănescu a fost scos aiurea, de la naftalină, portughezul Conceicao. Rezultatul: 0 - 0 cu Dunărea Călărași, care ne scutește de orice comentarii! O altă bombă a etapei a fost furnizată de Sepsi Sf. Gheorghe, care a învins Universitatea Craiova, ultima clasată a Ligii I, unde italianul Mangia face pe durul, anunțând că la el joacă numai cine merită. Așa o fi, dar, la câți jucători au vândut oltenii, s-ar putea ca Mangia să constate curând că a venit și rândul său să plece.

S-a întors însă la Astra Alibec, căruia Becali i-a dat drumul, de silă - de milă, pentru doar 1,4 milioane de euro! La Giurgiu, "Ursulețul" a fost primit cu brațele deschise, iar Măldărășanu l-a băgat în chiar primul 11 de la Iași, unde Astra a obținut o remiză importantă. Dar, în seara de după meci, ca să nu-și dezmintă reputația de pușlama, Alibec a petrecut până spre ziuă, uitând că tocmai de la asemenea derapaje i s-a tras eclipsa prelungită din sezonul trecut și, implicit, hotărârea lui Becali de a-l vinde, după ce l-a plătit o vreme (cu 20.000 de euro pe lună) doar cu obligația de a se antrena zilnic...în afara lotului stelist!

Păcat de el, de calitățile indiscutabile pe care le are ca jucător și în baza cărora eu, unul, încă sper că se va maturiza. Cât despre operațiunile lui Gigi Becali, patronul FCSB a declarat-o din nou și zilele trecute: "Dacă am ofertă, vând orice jucător, pentru că vreau să fac bani!..." Adevărul e că așa stau lucrurile în sportul-rege, iar pentru cât a investit Becali în salvarea tradițiilor Stelei, are tot dreptul să gândească neustorește , pentru că a fost și a rămas în continuare cel mai important investitor din fotbalul românesc. Deși, iată, campionatul nu l-a mai câștigat din 2015...

Mă așteptam totuşi ca duminică seară, la eternul derby cu Dinamo, elevii lui Dică să câștige la pas. N-a fost să fie, dar am gustat din plin frumusețea unui derby veritabil și atmosfera incandescentă de pe Arena Națională. Raportul de forțe era categoric favorabil steliștilor, care au și înscris de trei ori la rând, fiind însă egalați de "câinii roșii", ultima oară chiar în minutul 90! Băieții lui Bratu au luptat ...câinește și au reușit o remiză echitabilă, fiind unanim lăudați pentru capacitatea lor de a remonta handicapul de fiecare dată când au fost conduși. Aici însă am o observație, care privește meritele lui Dică în reușita acestui meci.

Cel puțin la scorul de 3-2 (dacă nu chiar de la 2-1, în min. 55!), antrenorul steliștilor își putea retrage echipa într-o apărare supranumerică, situație în care spectacolul ar fi fost compromis. N-a făcut asta, ci dimpotrivă, dovada cea mai bună fiind că la pauză l-a introdus pe Florinel Coman, iar în minutul...85, la scorul de 3-2, l-a trimis în teren și pe talentatul Moruțan, deci tot în ofensivă! Pentru această concepție, Dică merită aplauze, iar pentru remiza reușită in extremis de dinamoviști îl aplaud și pe Bratu.

Oricum, ne-am bucurat de un fotbal spectaculos, măcar la acest derby, pentru că, în rest, debutul campionatului nu ne prea oferă motive de încredere în viitorul imediat, al cupelor europene și al preliminriilor din Liga Națiunilor. Cum spuneam, în fruntea clasamentului se află acum outsideri, în vreme ce echipele cu pretenții și palmares înoată în a doua jumătate a ligii. Vor reuși, oare, cei din urmă să redevină cei dintâi sau ...viceversa?

Horia Alexandrescu

loading...
PUTETI CITI SI...