Băsescu, Bichir și gazele de la Marea Neagră

Postat la: 11.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Băsescu, Bichir și gazele de la Marea Neagră

Cu numai câteva zile înaintea mitingului de duminică, inițiat și asumat de avocatul Dan Chitic, Legea offshore suferă noi atacuri din partea unor importanți vectori de opinie.

Oricât de disprețuit ar fi Traian Băsescu, opinia lui contează. Cu atât mai mult capătă relevanță opinia unui ziarist experimentat și respectat cum este Florin Bichir. Care își însușește înghițind pe nemestecate punctul de vedere al fostului președinte, pe care de altfel îl citează copios, într-o analiză în care ia partea multinaționalelor. Iar pentru faptul că îl prețuiesc pe Florin Bichir și consider că Traian Băsescu este principalul responsabil pentru punerea în pericol a acestei avuții naționale, m-am decis să atac din nou subiectul. Dintr-o altă perspectivă.

Într-o intevenție publică făcută în această săptămână, Traian Băsescu utilizează din nou rețeta propagandistică cu care ne-a obișnuit. Amestecă adevărul cu minciuna, în așa fel încât minciuna să devină plauzibilă. El susține că marea dilemă a Guvernului și a majorității parlamentare este că se bate pentru gazele de la Marea Neagră, deși nu are ce să facă cu ele. Și nu are ce să facă întrucât, spune fostul președinte, guvernele, în succesiunea lor, nu s-au străduit în niciun fel să asigure cu gaze fiecare gospodărie a românilor. Ca atare, problema apărării gazelor naturale din subsolul Mării Negre ar fi falsă.

Spre totala mea surprindere, chiar spre dezolarea mea, un jurnalist de talia lui Florin Bichir, care s-a caracterizat mereu nu numai prin inteligență, ci și prin sinceritate, preia pe nemestecate și în necunoștință de cauză această teză a lui Traian Băsescu. Apărându-l pe Traian Băsescu, îl apără fără să vrea sau poate voit pe Iohannis și apără în același timp toată șleahta de trădători de țară, pe care îi regăsim în rândul opoziției politice și a organizațiilor #rezist. Și mai adaugă Bichir la cele spuse de Băsescu încă două teme. Unu, că românii sunt incapabili să extragă ei înșiși gazele naturale din Marea Neagră și, doi, că dacă companiile străine care au făcut explorările se supără, pentru că nu realizează un câștig bine meritat din exploatare, își iau catrafusele și pleacă, astfel încât România pierde investiții consistente.

Este perfect adevărat că România, condusă cu mână de fier timp de 10 ani de Traian Băsescu, în calitate de președinte jucător, și timp de patru ani de guvernele Boc, în rol de marionetă, a fost incapabilă să le asigure cetățenilor ei, mai ales în sate și în orașele mici, accesul la gaze naturale. Nu s-a investit și nu s-au creat în număr suficient de mare infrastructuri în acest sens. Și la fel de adevărat este că un asemenea efort trebuia făcut. Dacă am fi avut întreaga țară dotată cu rețele domestice de gaze, atunci în prezent am fi avut un deficit iar gazele care urmează să fie exrase din Marea Neagră ne-ar fi fost utile. Nu este însă adevărat ceea ce adaugă Bichir la informația lui Băsescu, și anume că a fost distrusă industria României, astfel încât și din această perspectivă nu am avea ce să facem cu gazele. În realitate, Produsul Intern Brut cel mai mare provenind din industrie s-a dublat în comparație cu anul 1989. Și în niciun caz nu e real faptul că nu am avea ce să facem cu gazele naturale.

Ba da, am avea ce să facem cu gazele naturale. Am putea să le vindem. Pe bani buni. Și am putea aduce în țară astfel fondurile necesare pentru o dezvoltare și mai rapidă. Este ca și când am spune că, dacă românii nu poartă suficiente verighete, ghiuluri și lanțuri, nu avem ce să facem cu cele patru zăcăminte majore de aur și, ca atare, ar trebui să le dăm pe nimic unor multinaționale. Așa cum tocmai am facut cu Certej, care va intra în expoatare pe bază de cianuri și va genera un uriaș dezastru ecologic prin dispariția a doi munți și a mii de hectare de pădure și totul în beneficiul acelorași acționari, care au pus la cale nenorocirea de la Roșia Montană.

Dar bomba e alta. Iar un ziarist experimentat cum este Florin Bichir ar fi trebuit să cunoască acest „detaliu". Pentru că, în ceea ce-l privește pe Traian Băsescu, nu mă îndoiesc că știe despre ce e vorba. Bomba bombelor este că, în realitate noi, românii nu ne alegem cu nici măcar un metru cub de gaz din totalul zăcămintelor, estimate la o valoare de circa 100 de miliarde de euro.

În fine, ar mai trebui să știe Florin Bichir și faptul că investițiile, care urmează să fie făcute de multinaționalele cu capital rusesc, american, austriac și maghiar, nu ne sunt nouă de niciun folos. De aceea, multinaționalele nici nu suflă un cuvânt despre acest aspect. În realitate, nu va fi utilizat niciun inginer sau tehnician român și cu atât mai puțin nu vor exista muncitori necaificați. Asta se va întâmpla, dar pe banii noștri, nu ai lor, abia peste vreo 30 de ani, când va trebui să strângem gunoiul și să ne apucăm să reparăm mediul.

În fine, mai trebuie spus ceva, pentru a demonta încă o minciună. S-a afirmat insistent că România a fost și este incapabilă să-și expoateze cu forțe proprii resursele pe care le are. Vezi Doamne nu avem și nu putem accesa tehnologia necesară. Păi să ne amintim. Și dacă nu ne amintim, să deschidem ochii și să privim în largul Mării Negre. Nu cumva au trecut vreo 40 de ani de când, așa incapabili tehnologic cum suntem, am reușit să construim și să utilizăm platformele Gloria de foraj maritm? Nu cumva singura platformă care până una alta extrage gaze naturale din subsolul Mării Negre și este vizibilă pentru oricine nu suferă de orbul găinii este o platformă Gloria, utilizată de Romgaz?

Pe Traian Băsescu îl înțeleg. Cu certitudine se află la originea unor contracte de explorare semnate cu aceste multinaționale, contracte pe care nu ne-ar face nicio plăcere să le vedem, dar și a unor înțelegeri nesemnate și neparafate, în urma cărora a fost lăsat să fure alegerile și să fure și referendumul de demitere. Dar pe Florin Bichir nu îl înțeleg deloc. Să fie oare atât de copleșit de admirație pentru Klaus Iohannis încât, pentru a-l apăra și susține pe acesta, îl apără în mod mecanic pe Traian Băsescu și își asumă uriașul risc de a păgubi statul român cu circa 24 de miliarde de euro?

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...