Am dreptul să știu!

Postat la: 14.09.2017 14:17 | Scris de: ZIUA NEWS

Am dreptul să știu!

Curg dovezile despre modul în care republica procurorilor a pervertit rând pe rând instituțiile fundamentale ale statului de drept. Și a batjocorit sistematic și din ce în ce mai insistent drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Un grup socio-profesional s-a transformat într-o instituție de forță. Și, în acest scop, a beneficiat de un ciudat parteneriat cu cel mai important serviciu secret al țării. Au acționat ei în beneficiul cetățenilor cărora le-au jurat credință? Da sau nu? Am dreptul să știu!

Am dreptul să știu dacă este adevărat sau nu ceea ce declară în convorbirile sale telefonice și în corespondența sa electronică procurorul Mircea Negulescu din Prahova, referitor la propriile sale practici profesionale, apucături comportamentale și perversiuni sexuale. Am dreptul să știu dacă e adevărat că acesta, așa cum singur recunoaște, a fabricat dosare și a încercat să-și seducă victimele, invitându-le prin păduri și prin cimitir. Am dreptul să știu dacă Negulescu reprezintă într-adevăr un procuror emblematic al DNA, așa cum a spus în repetate rânduri Laura Codruța Kovesi, șefa instituției, sau este doar o regretabilă excepție. Și am dreptul să mai știu dacă, în măsura în care a încălcat grav legea, va fi anchetat, judecat și condamnat, utilizându-se aceeași unitate de măsură ca și în cazul altor răufăcători, care nu sunt procurori.

Am dreptul să știu dacă este adevărat ceea ce afirmă cu subiect și predicat cel care a fost mult timp mâna dreaptă a lui Florian Codea la SRI. Este adevărat că, așa cum declară colonelul SRI Daniel Dragomir, multe anchete și sentințe penale soldate cu ani grei de pușcărie au fost comandate de un om din afara sistemului judiciar, respectiv de generalul Florian Coldea, prin ordine date telefonic, și că aceste anchete și sentințe au fost executate?

Este adevărat că printre cele un sfert de milion de interceptări din ultimii ani ordonate pe motive de siguranță națională sunt și câteva sute care au fost prelungite și reînnoite timp de peste cinci ani, sub pretextul că persoanele respective sunt suspecte de acte de terorism sau conexe actelor de terorism? Este adevărat că respectivele ținte erau judecători, procurori, oameni politici, oameni de afaceri și ziariști? Este adevărat că scopul acestor interceptări, care apoi au fost pervertite în probe anticorupție era de a șantaja respectivele persoane sau de a le distruge carierele ori afacerile? Am dreptul să știu!

Am dreptul să știu dacă într-adevăr SRI, care are dreptul legal de a deține societăți comerciale acoperite, a distrus cu sprijinul DNA societăți comerciale civile dar concurente celor acoperite și a organizat preluarea ostilă a unora dintre acestea. Am dreptul să știu dacă libera concurență în plan economic a fost pervertită utilizându-se fonduri publice și infrastructura statului român, folosite și deținute de cel mai important serviciu secret al țării.

Am dreptul să știu dacă au existat și există ofțeri acoperiți sau colaboratori cu acte în regulă ai Serviciului Român de Informații în rândul procurorilor, judecătorilor, oamenilor politici din Parlament și din Executiv, fapte interzise de legea română.

Am dreptul să știu dacă SRI, în parteneriat cu DNA, au încercat să dobândească o putere mai mare influențând opțiunile electoratului sau întorcând în favoarea lor rezultatul scrutinului electoral.

Am dreptul să știu dacă este adevărat sau nu că, printr-o strategie bine pusă la punct și o politică deliberată, SRI și DNA au acționat nu numai în favoarea societăților acoperite ale serviciului secret, ci și în beneficiul multinaționalelor, atunci când au contribuit decisiv la distrugerea unor centre de profit deținute de cetățeni români.

Am dreptul să știu cine făcea pârtie dintre politicieni și jurnaliști în biroul șefului operativ al SRI, Florian Coldea, pentru a primi de la acesta ordine și indicații.

Am dreptul să știu dacă Excelența Sa, ambasadorul României la Washington George Maior este și el implicat în toată această mizerie, pe care, conform atribuțiilor sale de director plin al SRI, nu a fi avut cum să nu o cunoască. Și dacă, în aceste condiții, el poate sau nu să mai reprezinte România la Washington.

Am dreptul să știu de ce ambasadorii Statelor Unite, în numele aliatului nostru strategic, i-au decorat cu cele mai înalte distincții tocmai pe generalul cu patru stele Florian Coldea și șefa DNA Laura Codruța Kovesi, tandemul care se spune că este rsăpunzător pentru loviturile aplicate capitalului românesc.

Am dreptul să știu cum se face că și alți ambasadori, cum ar fi cel al Republicii Franceze, au procedat similar.

Ei bine, am dreptul să știu care este răspunsul exact la toate aceste întrebări cărora le pot fi adăugate multe altele. Am dreptul să aflu răspunsul corect de la Parlament, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la CSM, de la noua conducere a Serviciului Român de Informații și, în primul și în primul rând, de la președintele României. Am dreptul să știu!

Sorin Rosca Stanescu