Patronul ziarului care a publicat stirea cu copilul Vioricai Dancila a fost implicat intr-un caz de adoptii ilegale

Postat la: 23.01.2019 11:19 | Scris de: ZIUA NEWS

Patronul ziarului care a publicat stirea cu copilul Vioricai Dancila a fost implicat intr-un caz de adoptii ilegale

Patronul tabloidului care a publicat stirea ca baiatul premierului Dancila a fost infiat, sugerand ca e o adoptie ilegala, a fost implicat, in 2006, intr-un scandal de presa legat de adoptia din Romania.

Proprietarul trustului Ringier a fost acuzat ca s-a folosit de influenta pe langa Adrian Nastase pentru ca 23 de copii din Romania sa ajunga la familii din Elvetia, intr-o perioada in care se instituise un moratoriu privind adoptiile internationale. Ziarul ZIUA, a fost cel care l-a acuzat pe Michael Ringier ca a negociat cu premierul Adrian Nastase adoptii internationale ale unor copii romani. Articolele, care au aparut in 2006, invocau doua intalniri ale lui Ringier cu premierul Romaniei, in 2002 si 2004, la Vila Lac 1, respectiv la un seminar international de media.

Elvetianul Michael Ringier a fost acuzat ca a intervenit pentru favorizarea unor conationali care doreau sa adopte copii din Romania. In acea perioada, in care Romania negocia aderarea la Uniunea Europeana, unul dintre subiectele in litigiu erau adoptiile internationale. Raportorul pentru Romania, in cadrul unei verificari asemanatoare MCV, de astazi, era baroneasa Emma Nicholson, o adversara a adoptiilor internationale. Mecanismul prin care se putea infia un orfan din Romania de catre familii din strainatate devenise foarte strict. Adoptia internationala era posibila doar in cazurile nominalizate prin Ordonanta de Urgenta. Un copil roman putea fi adoptat de o familie din strainatate doar in situatii exceptionale si cu acordul Guvernului, prin Secretariatul General al Guvernului. Potrivit celor scrise de Ziua, guvernul a aprobat nominal ca 23 de copii sa ajunga la familii din Elvetia, situatia fiind pusa pe seama intalnirilor dintre Michael Ringier si premierul de atunci, Adrian Nastase Nastase.

loading...