Pacient umilit de Lucan: „Mi-a spus să nu stau pe linia de tramvai şi să traversez doar pe zebră"
Postat la: 22.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Medicul urolog Mihai Lucan (69 de ani), fostul şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj, este anchetat într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de peste 5 milioane de lei. Procurorii l-au transportat pentru audieri în cursul zilei de joi, 21 decembrie, la sediul DIICOT Bucureşti.
Anchetatorii susţin că ICUTR a fost „căpuşat" cu sume uriaşe de către Lukmed, clinica medicală privată a medicului Mihai Lucan. Doi dintre directorii institutului din Cluj au fost reţinuţi deja în acest caz în cursul zilei de ieri. Reputatul medic, cunoscut la nivel naţional mai ales datorită operaţiei de transplant de rinichi a actorului Alexandru Arşinel, pe care a condus-o, are însă un trecut încărcat de controverse, cu nenumăraţi pacienţi care au reclamat tratamentul degradant şi neprofesionist la care au fost supuşi.
„Adevărul" prezintă „aventura" unui clujean care a ajuns la ICUTR cu dureri groaznice din cauza unei litiaze renale (pietre la rinichi). De acolo, a fost trimis la clinica privată a familiei Lucan pentru că „nu exista instrumentar la institut". După ce a achitat taxa la clinica privată, pacientul a fost transferat la ICUTR, unde, între timp, „apăruse" instrumentarul reclamat ca fiind lipsă. Clujeanul de 55 de ani, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a trimis adrese la Direcţia de Sănătate Publică Cluj, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor şi inclusiv la preşedintele Traian Băsescu. Răspunsurile primite l-au ferit de responsabilitate pe Mihai Lucan, urologul care i-a mai operat de-a lungul timpului, printre alţii, pe Ion Iliescu sau pe Emil Boc.
„La data de 23 mai 2006, dimineaţa, urmare a unei litiaze renale, am apelat la serviciul de urgenţă al salvării, care, la ora 12.00, m-a trasportat la ICUTR" - îşi începe saga pacientul în multiplele reclamaţii la adresa lui Lucan pe care le-a făcut. A doua zi, a fost consultat de un medic de la institut şi, la ora 16.30, a fost trimis la clinica Lukmed. „În starea în care mă aflam, cu dureri mari, vomă, ameţeli am fost nevoit să mă deplasez de la clinica unde eram internat, la clinica particulară Lukmed", scrie el. După ce a plătit circa 350 de euro, a fost supus la clinică unui tratament cu ultrasunete care n-a avut niciun rezultat. În jurul orei 20.00, s-a întors la ICUTR, unde era internat.
A treia zi, a stat cu aceleaşi dureri şi stare de vomă la spitalul de stat unde i s-au administrat „calmante care i-au uşurat puţin durerile". A fost operat abia a patra zi, fără să ştie de către cine şi fără să vadă piatra extrasă. „Am rugat să mi se aducă piatra pentru analiza chimică, dar n-am mai primit niciun răspuns". A şaptea zi a fost externat, doar pentru a se întoarce ziua următoare, cu dureri mari şi cu sânge în urină. „După efectuarea ecografiei, mi s-a recomandat să mai rabd o săptămână şi să revin la control". După o săptămână, a ajuns din nou la control: „Fiindcă mă durea şi eram îngrijorat că urinam sânge l-am întrebat pe domnul profesor doctor Lucan: «Ce mai pot face ca să evit astfel de situaţie?». Dânsul mi-a răspuns ironic: «Să nu stai pe linia de tramvai, să traversezi doar pe zebră şi să ai grijă să nu te uiţi după avioane»". După încă o săptămână de dureri, piatra care ar fi fost teoretic extrasă de profesorul Lucan a fost eliminată în urină.
Pacientul a sesizat Ministerul Sănătăţii, care a declinat reclamaţia către Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului Cluj. Concluzia: „Pacientul a beneficiat de tratament adecvat, în timp util şi cu rezultat bun". Nemulţumit de răspuns, clujeanul a revenit la minister cu o sesizare. Răspunsul a venit, dojenitor: „Faptul că nu acceptaţi concluziile acestei instituţii, dublat de neîncrederea în obiectivitatea autorităţii locale şi de aici poate şi gradul redus de colaborare din partea dvs. cu această instituţie cu toată recomandările noastre, ne determină să vă recomandăm şi posibilitatea adresării către instanţele judecătoreşti".
În februarie 2008, pacientul a trimis o sesizare la Preşedintele României, Traian Băsescu. Actul a fost trimis din nou la Ministerul Sănătăţii, de această dată la Direcţia de Control. I s-au cerut copii după toate documente medicale, atât de la ICUTR, cât şi de la clinica privată. După ce le-a trimis pe toate, răspunsul a venit, scurt: „Aceste aspecte sunt de competenţa Colegiului Medicilor". În aprilie 2008, a venit un nou răspuns scurt de la Colegiul Medicilor din România: „Sesizarea împotriva unui medic se adresează colegiului al cărui membru este". I s-a spus că actele „au fost trimise la Colegiul Medicilor Cluj", care nici până astăzi nu i-a răspuns.
-
Misterul "Oamenilor în albastru" din atacurile de la mall-ul din Moscova. Noi date explozive despre posibila implicare a FSB în atacurile teroriste
Continuă seria întrebărilor fără răspuns în urma atacului terorist din Rusia! Iar ipoteza că FSB se află în spatele atac ...
-
Scandalul "Șoșoacă" de Budapesta: Înregistrare explozivă cu fosta ministră a Justiției, publicată chiar de fostul ei soț
Péter Magyar, fostul soț al fostului ministru maghiar al justiției Judit Varga, a făcut publică o înregistrare în care d ...
-
Depopularea ca plan: Un studiu al lui Bill Gates "prezice" o prăbușire bruscă și ireversibilă a populației globale DOCUMENTE
Un nou studiu important finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates a constatat că populația globală este pe cale să se p ...
-
Tot mai multe inadvertențe în atacul de la mall-ul moscovit Crocus
Ca mișcare independentă, Statul Islamic a încetat de mult să mai existe. Sub acest „brand" acționează numeroase celule s ...
-
Fortăreața de lux a lui Mugur Isărescu este păzită cu maximă atenție. Unde locuiește longevivul guvernator al BNR
Mugur Isărescu este de peste trei decenii guvernatorul Băncii Naționale a României, devenind astfel unul dintre cei mai ...
-
Ești sclavul Sistemului - toate drepturile tale fiind cedate, fără ca tu să știi, către Sistem!
Poate unii dintre voi ați auzit despre acest concept care de vreo câțiva ani este vehiculat și folosit și la noi în Româ ...
-
Cum ar putea UE să combine pașapoartele de carbon, ID-ul digital și creditul social pentru fiecare produs de pe piață
Uniunea Europeană merge până la capăt cu planurile sale de a introduce ID-uri digitale în toate industriile. Legarea une ...
-
Gigi Nețoiu si mama lui Cristi Borcea demolează "Doi Cocoși" ca să construiasca un ansamblu rezidențial
Cu ani în urmă, mulți români obișnuiau să își invite iubitele sau prietenii la o ieșire în oraș, iar unul dintre locuril ...
-
Eclipsa de soare din 8 aprilie 2024 este văzută ca un avertisment al lui Dumnezeu. Va arunca întunericul peste 7 orașe americane numite "Ninive" in Biblie
Într-o emisiune recentă, Mike Adams de la Brighteon Broadcast News a discutat despre viitoarea eclipsă de soare care va ...
-
Ni se pregătește ceva crunt: Seful JP Morgan prezice o criză financiară majoră - miliardarii planetei scapa de actiuni. Lumea dominată de dolarul american se va sfârși în curând
Directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, prezice o criză financiară majoră, spunând că piața globală se confruntă c ...
-
Pregătiri de război cu Rusia... România a început construcția celei mai mari baze NATO din Europa
România a început construcția celei mai mari baze NATO din Europa, care va putea găzdui până la 10 mii de militari și me ...
-
Se pregătește Laura Codruța Kövesi să îngroape dosarul Pfizer pe principiul fă-te că anchetezi? După doi ani de cercetări niciun rezultat!
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, a vorbit recent despre dosarul vaccinurilor Pfizer pentru Covid. „Am pr ...
-
Stăpânii Sectorului 3: Viața secretă și afacerile ascunse din jurul lui Robert Negoiță VIDEO
În urmă cu trei luni, chiar în noaptea de Revelion, pe contul de Instagram Mr. CMD este postat un clip spectaculos, în c ...
-
UE simulează o criză alimentară globală fără precedent preconizată de războaiele care vor cuprinde planeta in acest an si in anul viitor
În acest moment, guvernele UE au început să desfășoare simulări de "jocuri de război" pentru o criză alimentară majoră, ...
-
Aurelian Popa: Adevărul despre mortalitatea excedentară din toate cauzele (eACM) în perioada pLandemiei în SUA
Au trecut fix patru ani de la instituirea stării de urgență în 16 martie 2020 și formatorii de opinie din România încă e ...
-
Patronul unei firme din fieful baronului PSD Paul Stănescu solicită un ajutor de 235 de milioane de lei de la Ministerul Agriculturii
Patronul Vivendi Food SRL, o firmă din București care ar putea primi 235 de milioane de lei de la Stat, ca subvenție pen ...
-
Regimul Trudeau vrea sa interzică creștinismul în Canada în conformitate cu noile legi radicale privind "discursul urii"! DOCUMENT
Regimul Trudeau face în liniște demersuri pentru a face din a fi creștin o infracțiune penală în Canada, în cadrul unor ...
-
Donald Trump a autorizat o operațiune top secret de influență a CIA împotriva Chinei
Donald Trump a autorizat în 2019, la doi ani de la preluarea mandatului de preşedinte al SUA, Agenţia Centrală de Inform ...
-
Documentele care arată cum cel mai bogat primar din România a rămas fără o avere dispărută ca prin minune
Primarul orașului Voluntari este și un prosper om de afaceri, el fiind considerat cel mai bogat edil din România. Totuși ...
-
Document declasificat: Serviciile secrete americane anunță că balanța s-a înclinat în favoarea armatei ruse în Ucraina!
Războiul din Ucraina a ajuns într-un „punct mort" care avantajează strategic armata rusă și înclină balanța în favoarea ...
-
De la adversar al statului, la contracte cu statul - Șeful Gabriel Resources, abonat la banii Primăriei lui Fritz
Recentele dezvăluiri despre afacerile lui Dragoș Tănase, CEO la Gabriel Resources și director la Roșia Montană Gold Corp ...
-
A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității. Producea un milion de dolari pe lună și se desfășura într-o vilă din zona Dorobanți
Securitatea comunistă a fost implicată în multe afaceri, unele mai dubioase decât altele și despre care nu știm încă dec ...
-
Avem un deficit bugetar enorm in primele două luni din 2024: Înarmare si stingerea datoriilor mari din sănătate
Guvernul a închis primele două luni din an cu un deficit foarte mare, de 1,67% din PIB, 29 miliarde de lei, deja cu o ga ...
-
Lovitură pentru Paul Stănescu și Florin Barbu. Parchetul European cere blocarea a 4,5 milioane de euro din Afacerea Stuful a familiei baronului PSD
Parchetul European a cerut blocarea plăților către cele două firme apropiate de baronul Paul Stănescu. Firmele solicitau ...
-
Documente dezvăluite de americani: Planul secret de pace al lui Putin și condițiile cerute Ucrainei
Deși războiul devastator provocat de Putin în Ucraina a trecut în al 3-lea an, Kremlinul nu a dat niciun semn că ar vrea ...
-
Clotilde Armand a renovat pe ascuns un apartament pregătit de retrocedare. Zeci de mii de euro din bugetul primăriei, pentru că s-a spart o țeavă de apă
Un consilier local a descoperit cum primarul Clotilde Armand a renovat apartamentul de sub el, deși există o cerere pe L ...
-
Documentele secrete ale Kremlinului: când va declanșa Rusia războiul nuclear împotriva marilor puteri mondiale
Forţele lui Vladimir Putin au exersat folosirea armelor nucleare tactice într-o fază incipientă a unui conflict cu o mar ...
-
Ce s-a discutat la "Davosul rusesc": Profețiile influentului Club Valdai - Ordinul 2040
Clubul Internațional rus de Discuții Valdai a pregătit un raport „Ordinul 2040: viziunea tinerei generații asupra ordini ...
-
Asasinarea lui Tucker Carlson la Moscova a fost comandată de Serviciile Speciale ucrainene printr-un terorist rus VIDEO
Forțele antiteroriste ale Rusiei au dejucat un atac terorist la Moscova dirijat și finanțat de Direcția Principală de In ...