Nu mințiți poporul cu poluatorul! Transgazului i s-a înfundat conducta la Tuzla

Postat la: 10.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Nu mințiți poporul cu poluatorul! Transgazului i s-a înfundat conducta la Tuzla

Un proiect controversat, pe care SNTGN Transgaz SA urmează să-l realizeze în colaborare cu cel puțin două mari companii transnaționale din domeniul de producție a hidrocarburilor, pune pe jar locuitorii zonei costiere Tuzla - Costinești. Deși proiectul, denumit " Conducta Țărmul Mării Negre - Podișor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră", este în stadiu avansat de obținere a Acordului de Mediu, documentația pusă la dispoziția publicului interesat și afectat spre dezbatere este incompletă și ignora cerintele acestuia.

Cu alte cuvinte, Societatea NationalaTransgaz și partenerii săi de proiect, pe care, deocamdată, oficialii Ministerului Energiei îi țin la secret, amplasează pe terenurile comunei Tuzla, la numai cateva zeci de metri de stațiunea Costinești, cea mai mare conductă de gaz din istoria României ( proiect care implică și instalațiile tehnologice aferente), putând afecta pe termen lung atât viețile și proprietatile oamenilor, cât și turismul litoral din zonă.

Specialiști din domeniul mediului avertizează că acest proiect controversat este doar începutul, conducta de la Tuzla fiind, cel mai probabil, traseul de test pentru viitorul "Drum al Gazului" dinspre Marea Caspică și Marea Neagră către Occident. La ultima Dezbatere Publică pe acest subiect, programată în toiul sărbătorilor de iarnă, în data de 27.12.2017, oficialii Transgaz se așteptau să întâmpine o minimă rezistență din partea localnicilor. S-au înșelat. Explozia de nemulțumire a populației a luat prin surprindere atât autoritățile locale, cât și reprezentanții companiei specializată în transportul gazelor naturale prezenți la consultări.

Analiști politici și economiști de soi afirmă că lupta pentru resursele Mării Negre și prezența masivă a marilor concerne americane din domeniul producției de hidrocarburi, în țara noastră, ar face parte din inițiativa de descurajare a Rusiei pe care Statele Unite o desfășoară pe toate fronturile. Scenariul este confirmat și de activitatea tot mai intensă a militarilor NATO din baze ca Mihail Kogălniceanu sau Babadag. Evenimentele recente din Turcia, ca dealtfel și apropierea regimului Erdogan de ursul rusesc, alimentează zvonul că, în cel mai mare secret, SUA își transferă baza aeriană militară de la Incirlik la Mihail Kogălniceanu.
În acest context, marile proiecte energetice ale SNTGN Transgaz deconspiră prezența marilor concerne internaționale care au ca obiect de activitate extracția, procesarea și transportul hidrocarburilor.

Din păcate, avantajele evidente ale acestor mari proiecte industriale sunt eclipsate de efectele negative pe care acestea le pot avea asupra mediului, asupra calitatii vietii populației de pe litoralul românesc, cât și asupra caracterului eminamente turistic al arealului. Proiectul conductei de transport al gazului natural de la Vadu (o zonă declarată patrimoniu UNESCO), din apropierea Biosferei Deltei Dunării, nu a întâmpinat, practic, nicio piedică, deși specialiștii în mediu sunt de părere că instalațiile prin care vor trece circa 1 miliard de metri cubi de gaz pe an, vor da peste cap, în perioada construcției, ecosistemele Deltei Dunării, pe o suprafață de cel putin 10 ha. De asemenea, propusa Stație de Tratare Gaze (STG) de la Vadu, parte a Proiectului de dezvoltarea gazelor naturale din Perimetrul Midia, va fi postată gard în gard cu Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Până acum, scandalurile iscate de concesionările zonelor de extracție a hidrocarburilor din Marea Neagră, aranjate la cel mai înalt nivel politic, nu au stârnit interes în rândul localnicilor. Acum, când s-a ajuns la faza pe conducte, așezate pe terenurile oamenilor, dar mai ales după mediatizarea exploziei de proporții de la Terminalul de gaze naturale din localitatea Baumgarten, în Austria, populația de la malul Mării Negre și proprietarii de terenuri din zona Tuzla - Costinești, încep să se trezească.

Revoltă la Tuzla

Situația încordată de la Tuzla a fost semnalată de jurnaliștii ziarului online "Dezvăluiri", din Constanța, la începutul lunii noiembrie 2017. În articolul intitulat "Panică în rândul locuitorilor din Tuzla și Costinești: construirea unui Terminal de Gaze pune în pericol turismul în zona plajelor", jurnaliștii aduceau în atenția publică îngijorarea locuitorilor arealului Tuzla - Costinești, referitoare la proiectul celei mai mari conducte de gaze naturale ce va trece pe teritoriul României (până la 12 miliarde de metri cubi pe an). Jurnaliștii constănțeni observau că pe localnici nu i-ar fi îngrijorat proiectul în sine, ci lipsa de transparență a Societății Naționale Transgaz în ceea ce privește amplasarea unui "Terminal de Gaze", de către partenerii săi, marii concesionari din Marea Neagră, în apropierea plajei și a comunității.

Consultarea publică din 27.12.2017, organizată de SNTGN Transgaz la Primăria comunei Tuzla a fost un prilej de exprimare a revoltei locuitorilor din aria afectată de viitorul proiect al conductei Țărmul Mării Negre - Podișor. După cum se poate observa din înregistrările ședinței ( le puteți vedea la adresele https://www.youtube.com/watch?v=BOBNlN-vqUo și https://www.youtube.com/watch?v=VT3i0UFnV40), locuitorii comunei Tuzla și unii membri ai societății civile, au contestat vehement câteva personaje cu probleme penale sau cu o imagine publică controversată (condamnări cu suspendare pentru fapte de corupție, asocieri de notorietate cu cazul Flaminia), aduse de Transgaz și de firma de expertiză în domeniul mediului USI SRL să sprijine proiectul viitoarei conducte de gaz.

În sala de ședințe a Primăriei Tuzla, oamenii și-au exprimat ferm dorința ca instalațiile tehnologice supraterane, indiferent că este vorba de terminale de gaze, stații de robineți, stații de măsurare și reglare gaze sau stații de tratare gaze, să fie amplasate cât mai departe de plajă și de zonele locuite. În acest sens, locuitorii arealului și proprietarii de pensiuni și terenuri din zona Tuzla - Costinești prezenți la întâlnire și reprezentanții societății civile au semnat și depus mai multe cereri și memorii destinate conducerii SNTGN Transgaz. Vă prezentăm mai jos unul dintre documente. (Eduard Ovidiu Ohanesian)

"Către :

S.N.T.G.N. TRANS GAZ SA
SC BETA ACCENT SRL și SC ACTUAL CUBIC SRL
Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Agenția Națională pentru Protecția Mediului
Consiliul Județean Constanța
Primăriile și Consiliile Locale ale comunelor Tuzla, Costinești, 23 August și Eforie
Garda de Mediu


Subsemnații din tabelul atașat, cetățeni români și europeni, locuitori ai comunelor Tuzla, Costinești, 23 August, Eforie, Asociatia DOMINOCOST, Asociatia S.O.S.Viața și Injustiția, precum și reprezentantul Partidului Ecologist Român, filiala Costinești, formulăm următoarea

Cerere

1.Solicităm interzicerea autorizării construcțiilor supraterane de tip industrial, a stațiilor de robineți, a stațiilor de măsurare a gazelor (SMG), a depozitelor destinate stocării și prelucrării hidrocarburilor sau a altor elemente care ar putea pune în pericol viața, sănătatea, siguranța și bunăstarea comunităților susmenționate, amplasate în perimetrul geografic legal protejat Litoral - Marea Neagră din localitățile Tuzla, Costinești, 23 August, Eforie, mai exact în zona cuprinsă între malul mării, plajă și șoseaua Constanța - Mangalia (DN 39).
2.Solicităm ca, în cazul autorizării fortuite a construcțiilor supraterane de tip industrial, a stațiilor de robineți, a stațiilor de măsurare a gazelor (SMG), a depozitelor destinate stocării și prelucrării hidrocarburilor sau a altor elemente suplimentare ale viitoarei conducte, obiectivele respective să fie premise doar în perimetrul situat la Vest de șoseaua Constanța - Mangalia (DN 39), la o distanță suficient de mare de zona locuită, pentru ca, în caz de accident poluarea rezultată să nu afecteze mediul înconjurător, viața și sănătatea locuitorilor din comunitățile menționate . Zona cuprinsă între Marea Neagră și DN 39, trebuie tratată corect, cu respectarea drepturilor omului, ca arie protejată, turistică, nepoluată.
3.Vă solicităm în mod imperativ să nu acordați avizul pentru amplasarea obiectivului "KM 0", menționat în documentele proiectului " Conducta Țărmul Mării Negre - Podișor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră" (Număr de referință în Lista Proiectelor de Interes Comun a Uniunii : 6.24.8), stațiilor de robineți, a stațiilor de măsurare a gazelor (SMG), depozitelor destinate stocării și prelucrării hidrocarburilor sau altor elemente supraterane necesare conductei, la o distanță de 800 de metri de țărmul mării, între calea ferată și DN 39. Solicitarea noastră este motivată și de cele două evenimente grave, recente, care dovedesc riscul major la care sunt expuși localnicii : explozia de la Terminalul de Gaze din Baumgarten, Austria, din data de 12.12.017, ora 08.45 (07.45 GMT) și accidentul de la rafinaria Petromidia din Năvodari, din data de 22.06.2016, ora 18.00.
4. Vă solicităm să ne comunicați ce elemente tehnologice sunt prevăzute a se construiască în amonte de "KM 0", în cadrul proiectului " Conducta Țărmul Mării Negre - Podișor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră" (Număr de referință în Lista Proiectelor de Interes Comun a Uniunii : 6.24.8), amplasamentele exacte ale acestora, propuse spre avizare, care sunt riscurile reale și impactul asupra populației și zonei afectate.
Vă notificăm asupra revendicărilor noastre, pentru respectarea drepturilor omului la viață, sănătate și un mediu curat.

Cu stimă, 27.12. 2017"

loading...
PUTETI CITI SI...