Nou scandal la Eurovision! Nepotisme si favoritisme in fiefful controversatului pradator artistic Cristian Zgabercea
Postat la: 26.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Eurovisionul ne-a obisnuit an de an cu un serial al scandalurilor. Fie interne, acuzatii de plagiat, sau de favoritisme, nepotisme etc., fie externe, culminand cu neprezentarea echipei nostre pentru neplata banilor la organismul patronal, asociatia televiziunilor de stat din Europa.
Nici anul acesta nu putea fi altfel. Deja au avut loc preselectiile, apoi calificarile in semifinale, iar saptamana trecuta una din semifinale, la Focsani, si calificarea a trei competitori (din primii 12) in finala. Duminica aceasta, pe 28 ianuarie va avea loc a doua semifinala (din cele 5) la Timisoara, unde vom afla urmatorii trei finalisti si probabil vom avea parte de un nou scandal, caci pana acum, de la Focsani avem un set de acuzatii grave. Dintre cei care au concurat acolo, dar si dinspre alti concurenti din etapele viitoare, a razbatut catre Ziuanews un intreg set de acuzatii ingrijoratoare daca se vor dovedi a fi adevarate pe de-a intregul. O parte din acestea se arata deja veridice, data fiind calificarea in prima semifinala a trupei Echoes, a carei preselectie a fost una "cu cantec", iar calificarea in finala e cel putin discutabila. Mai mult, unul din componentii trupei Echoes, Liviu Elekes, este fiul Lianei Elekes, sefa echipei de sunetisti de la concursul intern al Eurovision. Situatie total anormala, intrucat Liana Elekes poate in mod evident favoriza calitatea sunetului pentru trupa fiului ei, in detrimentul celorlalti competitori, plus faptul ca este in relatii excelente cu membrii juriului, fiind impreuna cu acestia o echipa. Era firesc ca, daca fiul sau participa in concurs, Liana Elekes sa nu fie distribuita in schema organizarii competitiei.
Iata ce ne scriu cei impicati in Eurovison, atat concurenti, cat si angajati din TVR, al caror anonimat e normal sa-l pastram intrucat competitia e in plina desfasurare si ei pot fi amendati de sunetisti, tehnicieni si juriu pentru ca au facut aceste dezvaluiri. Mai spunem ca aceste scandaluri apar in "gradina" aceluiasi controversat Cristian Zgabercea, omul care a pornit ca si cameraman al TVR, a ajuns in stafful lui Radu Mazare si Nicusor Constantinescu, implicat in organizarea dubioasa a Festivalului Mamaia, dar si in alte afaceri ale clanului constantean, pentru a se reintoarce in TVR, de data asta ca producator general dupa ce a fost consilier al directorului general, fiind imediat acuzat de diverse matrapazlacuri si amantlacuri, acum fiind coordonator al TVR HD dar si managerul general si "sforar" al Eurovision, a carui "pupila", Carmen Vasile, e realizator al Eurovision Romania, ceea ce, pentru cei care-l cunosc in amanunt pe Zgabercea si latura sa mercantila (trimis în judecată de DNA Constanţa, procurorii au calculat un prejudiciu de peste 8 milioane de euro) reprezinta o sfidare la adresa acestui concurs european altfel prestigios. Zgabercea e protejat al Doinei Gradea, director general interimar al TVR, cei doi colaborand si la relansarea TVR HD. Am pus cap la cap cele relatate de cei mentionati de noi anterior ca s-au adresat ziarului pentru a semnala o serie de nereguli la Eurovision Romania 2018, mentionand si ca demersul nostru de a lua legatura cu Liana Elekes, cu Cristian Zgabercea sau cu cineva din echipa de productie n-a avut rezultat, cu toate ca ne-am adresat prin intermediul paginii oficiale:
"E o mafie a sunetistlor in TVR care decid cine castiga... tot ce misca in zona asta a concursurilor... de multi ani. E 'Famiglia Elekes'. Jumătate din sunetistii din TVR sunt din clanul Elekes. Ei taie si spanzura... Elekes este o famile cu o energie dubioasa... o caracatita in lumea muzicala. Liana, e prima sotie a lui Elekes, mama lui Liviu din trupa Echoes, calificata deja in finala... tatal lui fiind Mihai Elekes. La Eurovision 2017 l-a dus cu manevre cu sunetul si cu juriul direct in finala. Ca si anul asta! Trupa Echoes, ider si compozitor Liviu Elekes, fiul Lianei Elekes, sunetista oficiala a Festivalului, nici nu a mai participat la Preselectia Oficiala in fata Juriului, cu filmare oficiala a TVR si cu publicul invitat oficial, cum a fost la restul concurentilor... asa ceva este neregulamentar, pentru ca este televiziune publica si totul trebuie sa fie legal si regulamentar milimetric... când au intrebat cei din echipa de productie de ce s-a procedat asa si cum a fost posibil asa ceva, Liana si Livu Elekes au replicat ca baietii din trupa 'aveau treaba si trebuiau sa plece', se grabeau, iar producatorul Cristian Zgabercea n-a zis nimic, practic a aprobat gestul protejand-o pe Liana Elekes. Acum despre sunet. Mai toti concurentii de valoare s-au plans ca nu au auzit nimic pe scena si au cantat si s-au chinuit cum au putut, au zbierat si au pierdut momente din piesa pentru ca nu auzeau ce aveau nevoie in monitoare... asa a fost in ultimii ani mereu, Liana Elekes facea cartile... ii facea din sunet sa fie penibili sau cat de cat ok, iar trupa fiului ei suna impecabil si aveau casti in urechi de monitorizare (in-ear)... ceilalti concurenti nu aveau nici macar monitor de scena in fata lor, doar in lateralele scenei, unde nu ajungeau... poate cineva ii intreaba totusi cum a fost posibil ca trupa lui Liviu Elekes sa ajunga direct in Semifinala, fara sa treaca oficial Preselectia in fata Juriului? De nu e luata la intrebari pe tema asta Liana Damian, din echipa de productie Eurovision, iubita lui Nicu Patoi, care e membru al juriului, chitaristul lui Stefan Banica Jr. si al trupei Pasarea Rock, formatie care a avut si recital in prima semifinala, cea de la Focsani, avand astfel parte de superpromovare la TVR."
-
Documente secrete ale Rusiei dezvăluite de Washington Post: Strategia lui Putin asupra Statelor Unite pentru O Nouă Ordine Mondială
Concomitent cu războiul din Ucraina, Vladimir Putin a realizat un concept de politică externă al Rusiei, special țintit ...
-
Fără să definească termenul "pandemie", OMS vrea să dețină o putere globală uriașă asupra tuturor statelor lumii
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se așteaptă ca țările să semneze noi acorduri care le-ar conferi o autoritate tot ...
-
Plicușor Ban a luat o "donație electorală" de 20.000 lei și apoi "binefăcătorul" a primit contracte de 620.000 lei
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că 1.200 de persoane au donat pentru campania sa electorală. „Mulțumesc celor 12 ...
-
Soțul purtătoarei de cuvânt din Primăria lui Piedone, un fost fotbalist de la Dinamo, contracte de 15 milioane de lei cu primăria și cu instituțiile publice subordonate
O companie deținută integral de soțul purtătoarei de cuvânt de la Primăria Sectorului 5 a vândut sistemele de digitaliza ...
-
Masonii au angajat o firmă de lobby pentru "promovarea integrării României în energii regenerabile" și intrarea in Schengen
Marea Lojă Națională din România (MLNR), cea mai veche organizație masonică locală de după Revoluția din decembrie 1989, ...
-
Ucenicii pocăiți: Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament
Şcoliți la cele mai prestigioase universităţi din străinătate, preşedintele Noua Republică și cel al Forței Civice încea ...
-
Un psiholog a lucrat 20 de ani într-un mare spital din România cu o diplomă cumpărată dintr-un bar
Curtea de Apel Ploiești a decis condamnarea la trei ani de închisoare a Sorinelei Paraschiv. În perioada 1999-2019, feme ...
-
Baza de date Schengen pusă la dispoziţia Rusiei din Austria. Fostul CEO al companiei Wirecard a ajutat la derularea operaţiunilor de spionaj rusesc în Europa
Directorul executiv fugar al Wirecard, Jan Marsalek, s-a folosit de funcţionari compromişi din serviciile de informaţii ...
-
Descendentul primului presedinte al Rusiei Comuniste explica planurile secrete ale celor 13 mari familii care conduc lumea spre Apocalipsă
Stewart Swerdlow e considerat unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai conspiratiei. Swerdlow, dupa numele america ...
-
Supravegeherea populației e conform planului secret. Rodeanu: PNL îi face cadou lui Predoiu o "Mică Securitate"!
PNL pregăteşte, cu acceptul PSD, un cadou şi pentru ministrul Cătălin Predoiu: unităţi speciale de filare a populaţiei, ...
-
Guvernul Ciolacu exportă de fapt cereale ucrainene. Fermierii acuză că sunt trecute în acte ca exporturi agricole românești
Datele Institutului Național de Statistică arată că România a exportat mai multe cereale decât a produs. Reprezentanții ...
-
O misterioasă boală legată de Covid face ravagii în întreaga lume. Medicii nu știu cum să oprească acest val uriaș de infectări care baga oamenii la terapie intensivă
Milioane de oameni sunt internați pe întreaga planetă în stare gravă și tuturor acestora li se pune diagnosticul de pneu ...
-
Condamnarea pe care Piedone o vrea uitată: A luat un an pentru că a favorizat firma fiului pe care acum vrea să-l facă primar în locul lui!
În februarie 2018, Cristian Popescu Piedone a primit un an de închisoare, cu suspendare, pentru că a favorizat firmele c ...
-
Campanie electorală di granda: Cumătrul lui Țutuianu a tocat 72.000 de euro pe sport, ciocolată, mărțișoare și biserici!
Un edil PSD din Dâmbovița, susținut și garantat de baronul PSD Adrian Țuțuianu, a tocat 20.000 de euro pe mărțișoare și ...
-
Terapiile genetice experimentale și cercetările privind câștigarea funcției reprezintă doar începutul transumanismului
În timpul etapelor de planificare a COVID-19, mai multe experimente neetice au avut loc la Institutul de Virologie din W ...
-
SUA înregistrează peste 1 milion de decese în exces în rândul persoanelor de peste 65 de ani de când a început vaccinarea ARNm anti-Covid
SUA au înregistrat peste un milion de decese în exces în rândul persoanelor de peste 65 de ani de când FDA a aprobat ca ...
-
Parchetul European condus de Kovesi preia ancheta belgiană în cazul Pfizergate și cercetează mesajele secrete dintre Ursula von der Leyen și Alfred Bourla
Procurori europeni din cadrul Parchetului European (EPPO) investighează acuzațiile în legătură cu negocierile privind va ...
-
BlackRock: "Noi conducem America, nu Biden. Ne dorim ca războiul din Ucraina să nu se termine niciodată"
Un înalt executiv BlackRock spune într-o înregistrare cu camera ascunsă că USA nu este condusă de președinte, ci de "cei ...
-
PNRR redirecționat către zona militară: Investiții masive în spitale de război. Populația mai așteaptă
De la 8 spitale regionale, am ajuns la două, și alea din împrumuturi, că din PNRR nu s-a putut. În schimb, banii din PNR ...
-
Misterul "Oamenilor în albastru" din atacurile de la mall-ul din Moscova. Noi date explozive despre posibila implicare a FSB în atacurile teroriste
Continuă seria întrebărilor fără răspuns în urma atacului terorist din Rusia! Iar ipoteza că FSB se află în spatele atac ...
-
Scandalul "Șoșoacă" de Budapesta: Înregistrare explozivă cu fosta ministră a Justiției, publicată chiar de fostul ei soț
Péter Magyar, fostul soț al fostului ministru maghiar al justiției Judit Varga, a făcut publică o înregistrare în care d ...
-
Depopularea ca plan: Un studiu al lui Bill Gates "prezice" o prăbușire bruscă și ireversibilă a populației globale DOCUMENTE
Un nou studiu important finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates a constatat că populația globală este pe cale să se p ...
-
Tot mai multe inadvertențe în atacul de la mall-ul moscovit Crocus
Ca mișcare independentă, Statul Islamic a încetat de mult să mai existe. Sub acest „brand" acționează numeroase celule s ...
-
Fortăreața de lux a lui Mugur Isărescu este păzită cu maximă atenție. Unde locuiește longevivul guvernator al BNR
Mugur Isărescu este de peste trei decenii guvernatorul Băncii Naționale a României, devenind astfel unul dintre cei mai ...
-
Ești sclavul Sistemului - toate drepturile tale fiind cedate, fără ca tu să știi, către Sistem!
Poate unii dintre voi ați auzit despre acest concept care de vreo câțiva ani este vehiculat și folosit și la noi în Româ ...
-
Cum ar putea UE să combine pașapoartele de carbon, ID-ul digital și creditul social pentru fiecare produs de pe piață
Uniunea Europeană merge până la capăt cu planurile sale de a introduce ID-uri digitale în toate industriile. Legarea une ...
-
Gigi Nețoiu si mama lui Cristi Borcea demolează "Doi Cocoși" ca să construiasca un ansamblu rezidențial
Cu ani în urmă, mulți români obișnuiau să își invite iubitele sau prietenii la o ieșire în oraș, iar unul dintre locuril ...
-
Eclipsa de soare din 8 aprilie 2024 este văzută ca un avertisment al lui Dumnezeu. Va arunca întunericul peste 7 orașe americane numite "Ninive" in Biblie
Într-o emisiune recentă, Mike Adams de la Brighteon Broadcast News a discutat despre viitoarea eclipsă de soare care va ...
-
Ni se pregătește ceva crunt: Seful JP Morgan prezice o criză financiară majoră - miliardarii planetei scapa de actiuni. Lumea dominată de dolarul american se va sfârși în curând
Directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, prezice o criză financiară majoră, spunând că piața globală se confruntă c ...