Martor principal în Dosarul Teldrum: „Dacă Dragnea scapă fără 15 ani de puşcărie, înseamnă că suntem în Bangladesh"

Postat la: 10.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Martor principal în Dosarul Teldrum: „Dacă Dragnea scapă fără 15 ani de puşcărie, înseamnă că suntem în Bangladesh

Teodor Niţulescu, fost prefect de Teleorman şi fost şef al PSD Teleorman, este martor-cheie în dosarul în care liderul PSD este acuzat de procurorii DNA de constituirea unui grup infracţional organizat, dosar care are în centru privatizarea şi afacerile firmei Tel Drum.

Niţulescu a făcut, până în prezent, 11 drumuri la DNA, fiind citat, în final, în calitate de martor. La momentul privatizării firmei Tel Drum în anul 2002, Dragnea era preşedintele CJ Teleorman, iar colegul lui de partid deţinea funcţia de prefect. Niţulescu susţine că, la începutul afacerii, Dragnea i-ar fi propus să preia firma împreună: "Mie, în 2002, mi-a propus sa facem jumi-juma, să am 40% din Teldrum si el 60%".

Nițulescu susține că a refuzat. Potrivit fostului prefect de Teleorman, din momentul privatizării Tel Drum, scoasă la licitaţie de Consiliul Judeţean condus de Liviu Dragnea şi cumpărată de fostul coleg de liceu al acestuia, Marian Fişcuci, „toţi banii judeţului au fost direcţionaţi către firma care se ocupa de drumurile judeţene".

Potrivit acestuia, grupul infracţional despre care vorbesc procurorii DNA implică oameni din toate instituţiile statului: "El şi-a constituit un grup de oameni importanţi cu implicaţii în toate instiuţiile statului pe care i-a folosit în scopul sifonării banului public prin Tel Drum. Sunt procurori, judecători, ofiţeri de poliţie"

În ceea ce priveşte verdictul în cazul dosarului liderului PSD, Niţulescu declară: "Dacă Dragnea scapă fără 15 ani de puşcărie, înseamnă că noi, în Romania, suntem în Bangladesh".

loading...
PUTETI CITI SI...