Uma Thruman îl acuză pe Harvey Weinstein ca agresat-o sexual iar pe Tarantino de sadism
Postat la: 04.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Actriţa a vorbit într-un interviu publicat sâmbătă în The New York Times, mărturisind că a fost agresată de Weinstein. Faptele s-au derulat după lansarea filmului cult "Pulp Fiction" în 1994.
După o întâlnire de lucru la Paris, Harvey Weinstein a invitat-o pe actriţă în camera sa, apoi într-o saună de hotel. Ea s-a mai întâlnit cu producătorul ei la Londra, tot într-o cameră de hotel. "M-a împins şi a încercat să se arunce pe mine şi să se dezbrace. A făcut multe lucruri dezagreabile", a povestit ea în interviu. La puţin timp după aceea, Uma Thruman a mers în hotelul agresorului ei pentru a-l înfrunta. Ea a explicat că l-a avertizat: "Dacă faci ce mi-ai făcut mie altora, îţi vei ruina cariera, reputaţia şi îţi vei pierde familia, îţi garantez".
"Domnul Weinstein recunoaşte că i-a făcut avansuri doamnei Thurman după ce aceasta a interpretat greşit atitudinea sa la Paris. El s-a scuzat imediat", a spus într-un comunicat un purtător de cuvânt al producătorului, care se întreabă care au fost motivele pentru care actriţa "a aşteptat 25 de ani pentru a face publice aceste acuzaţii". Weinstein este acum la terapie în Arizona. Harvey Weinstein este "şocat şi întristat", a asigurat avocatul său Ben Brafman într-un comunicat, adăugând că declaraţiile actriţei Uma Thurman din The New York Times "sunt examinate şi verificate cu grijă înainte de a decide dacă se impune o procedură legală cu privire la aceastea".
Potrivit unei prietene, Ilona Herman, care a însoţit-o, Uma Thurman era extrem de furioasă când s-a despărţit de Harvey Weinstein în acea zi. Producătorul a ameninţat-o că-i compromite cariera. "Îmi pare rău pentru toate femeile care au fost atacate după mine", a continuat actriţa în vârstă de 47 de ani în interviu, comparând victimele cu "miei care intră în abator". Două dintre cele mai mari succese ale actriţei Uma Thurman, "Pulp Fiction" şi "Kill Bill", au fost regizate de Tarantino şi produse de Weinstein, pe când cei doi formau unul dintre cele mai puternice duo de la Hollywood.
Uma Thurman a mărturisit şi că i-a povestit despre agresiune lui Tarantino, fără ca acesta să o ia în serios. "El a spus: "Oh, bietul Harvey, încearcă să aibă fete prea bune pentru el". Abia în 2001, pentru că ea a insistat, deranjată de prezenţa lui Weinstein în timpul Festivalului de la Cannes, cineastul a realizat gravitatea faptelor reproşate producătorului său. "A înţeles, a vorbit cu Harvey". Fondatorul companiei Miramax i-a cerut atunci scuze actriţei. "Privirea lui s-a schimbat, agresivitatea s-a transformat în ruşine".
Acţiunile lui Tarantino în timpul filmărilor la "Kill Bill: Vol. 2" (2004) au fost de asemenea denunţate de Uma Thurman, care descrie un comportament violent, la limita sadismului. Actriţa nu credea că va conduce chiar ea maşina albastră din celebra scenă în care se întâlneşte cu Bill, un membru al echipei de filmare prevenind-o că vehiculul era în stare proastă. Refuzând să apeleze la o cascadoare, regizorul a forţat-o să conducă maşina cu viteză. Uma Thurman a avut un accident violent, în urma căruia a crezut că nu-şi va mai putea folosi picioarele. În acea zi, ea a explicat că a avut dureri la gât şi la genunchi. "L-am acuzat că a încercat să mă omoare".
Regizorul multi-oscarizat a explicat în octombrie că era la curent de mai mulţi ani cu acţiunile lui Weinstein, învinuit acum de mai multe femei de hărţuire sexuală, agresiune şi viol. "Ştiam destule despre asta pentru a reacţiona mai mult ceea ce am şi făcut", a recunoscut el. De Ziua Recunoştinţei, actriţa a publicat un mesaj pe Instagram: "O Zi a Recunoştinţei fericită tuturor! (cu excepţia ta, Harvey, şi a conspiratorilor tăi nemernici - mă bucur că lucrurile merg încet - nu meriţi un glonţ)".
Uma Thurman, născută pe 29 aprilie 1970, este o actriţă americană care şi-a început cariera lucrând ca model profesionist. A jucat roluri principale în filme aparţinând unor genuri diferite, precum comedii romantice, drame, SF-uri şi pelicule de acţiune. După rolul din "Legături periculoase" (1988), a devenit cunoscută pe plan internaţional în 1994 cu rolul din filmul "Pulp Fiction", regizat de Quentin Tarantino, pentru care a fost nominalizată la Oscar, BAFTA şi Globul de Aur. Pe parcursul anilor 1990 a jucat în alte câteva filme de succes, precum "Cine pe cine iubeşte/ The Truth About Cats and Dogs", "Gattaca", "Batman şi Robin" şi "Mizerabilii/ Les Miserables".
A câştigat un Glob de Aur pentru rolul interpretat în lungmetrajul TV "Tensiune orbitoare/ Hysterical Blindness" (2002). Cariera ei a fost revitalizată atunci când a reluat colaborarea cu regizorul Quentin Tarantino şi a interpretat rolul principal în cele două filme din seria "Kill Bill", care i-au adus alte două nominalizări la Globul de Aur şi o nominalizare la BAFTA.
-
Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
În 1974, în timp ce săpau pentru a construi o fântână, sătenii de lângă Xi'an, oraș din estul Chinei, aveau să facă cea ...
-
Detalii despre boala de care suferă Celine Dion: "Să sperăm că vom găsi un miracol"
Cântăreaţa Céline Dion a vorbit despre boala sa în primul interviu pe care l-a acordat după anunţarea diagnosticului, pu ...
-
Scrisoarea de adio a Mădălinei Manole e cutremurătoare: "Am un milion de defecte și astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața mea!"
Mădălinei Manole s-a sinucis la vârsta de 43 de ani, lăsând în urmă nu doar o familie îndurerată, ci și un bilet cutremu ...
-
Un șofer prins "băut" la volan care a demonstrat că suferă de "autofermentaţie"
Un belgian în vârstă de 40 de ani care era urmărit în justiţie de Poliţia din Bruges din cauza unei recidive de conducer ...
-
Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
La Moscova are loc festivalul de film "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și regizor rus Nikita Mih ...
-
Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
Multe gospodine sunt în căutare de rețete sănătoase, unele preparate fiind considerate adevărate leacuri miraculoase. Es ...
-
Cristian Țânțăreanu a împlinit 80 de ani: "Beau de rup, mănânc orice, mă mai uit la filme pentru adulți!"
Cristian Țântăreanu a împlinit 80 de ani și a sărbătorit cu fast sâmbătă, pe 20 aprilie, chiar în sala lui de evenimente ...
-
Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
Senzația de sațietate vine cu producere de hormoni ai fericirii. De asta mâncarea ne face fericiți. Sigur că este o senz ...
-
Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
Puțini sunt cei conștienți că, timp de peste treizeci de ani, o femeie care nu părea asemănătoare cu regina Elisabeta a ...
-
Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au descoperit o comoară formată din pes ...
-
O teorie tulburătoare: Există un anti-univers, in care timpul se scurge în sens opus?
Cercetătorii de la Institutul Perimeter pentru Fizică Teoretică din Canada au lansat teoria existenței unui anti-univers ...
-
Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
Proiectul unei noi gări din China stârnește controverse deoarece clădirea seamănă cu un absorbant medical uriaș. Discuți ...
-
Codin Maticiuc-Poponeț dă 3000 de euro recompensă pentru cine îl găsește "pe acest hoț din Video-ul cu momentul furtului"
Codin Maticiuc vrea să prindă o persoană care, conform spuselor lui, a furat un telefon. El a postat și un clip video cu ...
-
Un italian a rămas cu inima frântă și conturile goale, după ce proaspăta soție româncă a fugit cu toată averea
O femeie tânără și atrăgătoare, de 38 de ani și originară din România, este acuzată de șantaj și delapidare într-un caz ...
-
Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
Carmen Harra anunţă că eclipsa de soare vine cu momente mai puţin plăcute. „Ultima eclipsă totală a fost în 2020, când T ...
-
Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
Medicul Constantin Dulcan a explicat că există unele cuvinte pe care nu e bine să le folosim! Acesta spune că oamenii ca ...
-
De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
Noul blockbuster al Netflix, "3 Body Problem" ("Problema celor trei corpuri"), o adaptare pentru publicul occidental a c ...
-
Un expert dezvăluie secretul longevității: Dieta pentru a ajunge la vârsta de 100 de ani
Valter Longo, un expert în longevitate cu peste 35 de ani de experiență, dezvăluie dieta pe care o consideră ideală pent ...
-
Presupusa amantă a lui Silvestru o ia în derâdere pe Diana Șoșoacă: "Tu - grasă, 136 kg în viu... Eu - frumoasă, deșteaptă, sexi, empatică, slăbuta"
Elena Valentina Cioancă, presupusa amanta a lui Silvestru Șoșoacă, a pus tunurile pe fosta parteneră a acestuia. După ce ...
-
Prizonierii din New York dau statul în judecată deoarece nu li se permite să vadă eclipsa de soare
Prizonierii din New York dau administrația penitenciarelor în judecată deoarece nu li se permite să vadă eclipsa de soar ...
-
Silvestru Șoșoacă explică miza scandalului cu Diana Șoșoacă: "Din acest motiv face asta!"
Silvestru Șoșoacă susține că supărarea Dianei Șoșoacă vine din faptul că liderul SOS își pierde numele după divorț.
-
Zvonuri de la curtea regală britanică: Prințul Harry va fi lăsat în afara testamentului regelui Charles al III-a
Este foarte posibil ca prințul Harry să se înstrăineze și mai mult de familia sa, deoarece au apărut informații potrivit ...
-
"Prostul clasei" are acum o avere de peste 4 miliarde de dolari. Era "handicapat de o memorie slabă" iar acum lansează o carte!
Miliardarul britanic Richard Branson, în vârstă de 73 de ani, îşi prezintă evaluarea şcolară din urmă cu 65 de ani, din ...
-
O femeie riscă până la șapte ani de închisoare pentru o recenzie negativă la o conservă de piure de roșii care conținea prea mult zahăr
O femeie nigeriană riscă până la șapte ani de închisoare pentru că ar fi încălcat legile țării sale privind criminalitat ...
-
Apartamentul în care stă Raed Arafat nu e în București. Locuință întemeietorului SMURD are adăpost anti-atomic
În cadrul unei emisiuni televizate, Raed Arafat a dat detalii despre apartamentul în care locuiește. În timp ce discuta ...
-
Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare
Un scheci belgian cu un dialog imaginar între preşedinţii francez Emmanuel Macron şi rus Vladimir Putin face furori pe r ...
-
Ce ar fi declanșat boala prințesei Kate. Gestul făcut de presupusa amantă a lui William în ziua dezvăluirii diagnosticului
Speculațiile privind boala de care suferă prințesa Kate nu s-au oprit nici după ce aceasta a dezvăluit că are cancer și ...
-
Cum să-ți activezi genele anti-îmbătrânire și să trăiești mai mult timp
Deşi de cele mai multe ori ne referim la genele moştenite ca la un dat şi este adevărat, pentru că nu le putem schimba, ...
-
Cristi Minculescu s-a despărțit de femeia care i-a donat o parte din ficat și are o iubită mai tânără
Solistul vocal de la Iris, Cristi Minculescu, s-a despărțit de Rodica, femeia care i-a salvat viața și i-a fost soție ti ...
-
Amantlâcurile lui Cristian Gațu. Divorțează dupa 53 de ani de căsătorie după ce s-a combinat cu menajera care se năștea cînd el se însura!
Cristian Gaţu, unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, ...