Stere Halep a lămurit legătura dintre fiica sa şi antrenorul Andrei Barbu

Postat la: 31.01.2018 10:21 | Scris de: ZIUA NEWS

Stere Halep a lămurit legătura dintre fiica sa şi antrenorul Andrei Barbu

La finele anului trecut, Simona Halep a fost surprinsă de fotoreporterii agenţiei Hepta într-o vacanţă în Italia, alături de Andrei Barbu, antrenor de tenis din Piteşti.

Ipostazele în care au fost imortalizaţi cei doi relevau o relaţie strânsă, mai mult decât amicală, totul într-un cadru idilic, staţiunea Portofino. S-a vehiculat la acel moment ideea potrivit căreia Barbu ar fi iubitul jucătoarei de tenis. Simona şi Radu s-au cunoscut datorită faptului că se învârteau într-un cerc comun de prieteni. Fostul jucător de tenis are mai mulţi amici pe care constănţeanca îi ştie foarte bine, printre care se numără şi Horia Tecău, Victor Crivoi sau Andrei Pavel, actualul antrenor al Simonei. Barbu a studiat la Texas Christian University şi a evoluat pentru colegiul respectiv în campionatul universitar nord-american. El a mai ocupat şi funcţia de director al unui turneu ITF desfăşurat la Piteşti.

Într-un interviu pentru SpyNews, Stere Halep, tatăl Simonei, susţine că Andrei Barbu nu este iubitul fiicei sale. "Întotdeauna, unui sportiv, când ajunge prea mare, încep să i se însceneze tot felul de lucruri. Ea (n.r. - Simona halep) este un copil normal, care trebuie să stea de vorbă. Dacă stă de vorbă cu cineva, gata, e într-o relaţie... Vorbim doar de o prietenie! Nimic altceva. Acest lucru e deranjant pentru Simona, dar şi pentru noi, ca familie. E deranjant să se spună nişte lucruri care nu sunt adevărate. Presa este peste tot la fel! E serviciul fiecăruia, de acolo trăieşte... Aşa se mai spun şi aberaţii", a spus constănţeanul pentru SpyNews.