La 13 ani, un jucator a traversat o zonă de război pentru a participa la un turneu de tenis!

Postat la: 16.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

La 13 ani, un jucator a traversat o zonă de război pentru a participa la un turneu de tenis!

Este vorba despre Alhassan Ishaq, un jucător de tenis din Yemen! În vârstă de 13 ani, Alhassan Ishaq s-a antrenat vreme de câteva luni, a folosit economiile familiei şi a traversat o zonă de război pentru a participa la un turneu din Qatar, notează Reuters.

Săptămâna trecută, tânărul tenismen a păşit pentru prima dată pe un teren mare, cu nocturnă, şi a participat la Campionatele Asiei pentru juniori, în Qatar. Alhassan Ishaq a trecut de calificări şi s-a oprit în optimi, ajungând pe locul 126 în clasamentul mondial pentru jucătorii sub 14 ani. Republica Yemen este o ţară din Orientul Mijlociu situată în Peninsula Arabă, în sud-vestul Asiei. Cu o populaţie de circa 24 de milioane de locuitori, Yemenul este mărginit de Arabia Saudită la nord, Marea Roşie la vest, Marea Arabă şi Golful Aden la sud, şi Oman la est.

În ultimii doi ani, Republica Yemen a fost măcinată de războaie şi s-a confruntat cu foamete. Războiul dintre alianţa saudită şi forţele şiite Houthi pentru controlul capitalei yemenite Sana'a a provocat peste 10.000 de decese, inclusiv 1.500 de copii, potrivit Naţiunilor Unite. Unii locuitori au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele, iar alţii sunt vizaţi pentru radicalizare de către Al-Qaeda.

loading...
PUTETI CITI SI...